Publicat: 12 Ianuarie, 2016 - 16:29

În cadrul Spitalului European Polisano au fost realizate în anul 2015 noua intervenții chirurgicale în premieră națională, europeană și mondială. Performanțele deosebite au fost posibile datorită unei echipe profesioniste de medici specializați în străinătate și a dotărilor de ultima generație de care spitalul dispune.

Printre premierele naționale, europene și mondiale realizate de echipele medicale de cardiologie intervențională și chirurgie cardiovasculară și toracică se numără:

* primul implant de grefă vasculară biosintetică pentru un pacienții cu arteriopatie realizat în Europade Est;

* prima intervenție TAVI realizată pe cale transaortică în Europa de Est;

* prima intervenție reușită din România de tratament minim invaziv endovascular pentru disecția de aortă;

* prima intervenție minim invazivă de plastie mitrală cu sistem Core Knot;

* prima reconstrucție costală cu implanturi din titan realizată în România;

* primul remodelling de aortă din România pentru tratarea anevrismelor;

* prima intervenție minim invazivă din România pentru tratarea stenozei congenitale severe, la un bebeluș de numai o lună.

De asemenea, Heart Team Polisano deține și numărul cel mai mare de intervenții endovasculare realizate pentru corecția anevrismelor aortice și a disecțiilor de aorta din România, iar performanțele extraordinare i-au adus echipei inimii un loc în elită mondială a medicinei cardiovasculare, prin Conf. Dr. Victor Costache, care face parte din comitetul științific al unora din cele mai importante manifestări științifice de specialitate din lume:

* congresul societății internaționale de chirurgie vasculară și endovasculară;

* congresul societății americane de profil, desfășurat în noiembrie 2015 (printre cele mai importante congrese de chirurgie vasculară și endovasculară din lume);

* Congresul societății asiatice;

* revista societății europene de chirurgie cardiovasculară;

* carte internațională scrisă în colaborare cu Prof Alain Cribier, inventatorul valvelor TAVI

* program european de formare în domeniul chirurgiei cardiovasculare, endovasculare și a cardiologiei intervenționale, debutat în 2015 de către spitalul Polisano și adresat medicilor rezidenți și studenților de la medicină, la care participa cadre didactice din Suedia, Irlanda, Franța și Statele Unite

'Vrem să aducem României recunoaștere internațională în domeniul chirurgiei cardiovasculare și endovasculare, fapt pentru care am creat și primul centru universitar de excelență în chirurgia cardiovasculară minim invazivă, terapia endovasculară și afecțiunile cardiovasculare complexe din România. Prin colaborarea cu instituții medicale internaționale de prestigiu, oferim pacienților tratament la standarde europene și studenților cea mai bună pregătire, în conformitate cu cele mai noi proceduri de tratament în domeniu.', a declarat Dr. Victor Costache, directorul medical al Spitalului European Polisano și șeful Secției de Chirurgie Cardiovasculară și Toracică.

Performanțe deosebite a realizat de asemenea și echipa de Neurochirurgie. Au fost operați de la deschiderea spitalului peste 700 de pacienți cu maladii ale sistemului nervos central și periferic. În cadrul secției de neurochirugie au avut loc două premiere naționale, reprezentate de rezecția unei tumori cerebrale folosind fluorescența indusă de substanță acidul 5-aminolevulinic (preparatul Gliolan) (Dr Matei Claudiu) precum și de tratamentul minim invaziv al nevralgiei trigeminale folosind compresiunea cu balon (Dr Nistor Sofia).

Printre cele mai mai mari performanțe se numără:

* intervenții chirurgicale efectuate la peste 30 de copii, unii chiar nou-născuți, imediat postnatal, cu malformații disrafice ale sistemului nervos (meningomielocel, meningoencefalocel), hidrocefalie sau tumori cerebrale

* 20 de pacienți cu tumori cerebrale maligne, la care s-a practicat rezecția tumorală folosind tehnologia prin fluorescența indusă de 5-ALA (Gliolan);

* abordul endoscopic transnazal transsfenoidal al tumorilor de hipofiză;

* tratamentul endovascular al malformațiilor vasculare ale sistemului nervos;

* tratamentul minim invaziv al nevralgiei trigeminale utilizând compresiunea cu balon;

* intervenții chirurgicale complexe în sfera vertebro-medulară, incluzând tumori medulare, vertebrale, reconstrucții vertebrale.

'Secția de neurochirurgie a Spitalului European Polisano funcționează încă de la deschidere după un concept terapeutic modern fiind organizată după modelul din Germania unde am lucrat, în două centre: 'Centrul de chirurgie a capului și gâtului' unde activează neurochirurgi, oftalmologi, medici ORL, chirurgi specialiști în Chirurgia Oro-Maxilo-Facială, neuroradiologi, neurofiziologi, psihologi și un 'Centru de chirurgie spinală' în cadrul căruia lucrează în echipă, neurochirugi, ortopezi, radiologi. Brain Team reprezintă echipa implicată în tratamentul afecțiunilor cerebro-vasculare unde neuroradiologi comlucrează cu neurochirugi.

Tehnologia de excepție de care dispunem incluzând mircroscop operator Zeiss Pentero 900 dotat cu filtru de fluorescență, sistem modern de Neuronavigatie, aspirator tumoral cu ultrasunete, sistem de monitorizare neurofiziologică intraoperatorie, fluroscopie intraoperatorie, precum și experiența și pregătirea echipei noastre, ne permit abordarea întregului spectru al patologiei neurochirurgicale. Echipa noastră de neurochirurgie este pregătită pentru orice caz medical, oricât de complex.' a declarat Dr. Claudiu Matei, medic primar neurochirurg și șeful secției de Neurochirurgie a Spitalul European Polisano.

Echipa medicală a Spitalului European Polisano este alcătuită din specialiști cu o vastă experiență dobândintă în străinătate. Echipa Inimii — Heart Team, este alcătuită, după model european, din chirurgi cardiovasculari și cardiologi intervenționiști de renume internațional: Conf. Dr. Victor Costache, directorul medical al Spitalului European Polisano și șeful secției de Chirurgie Cardiovasculară și Toracică, Dr. Nicolae Florescu, șeful secției de Cardiologie Intervențională și Dr. Alexandru Voican, medic specialist cardiologie intervențională, împreună cu anesteziști și cardiologi clinicieni, iar Brain Team este alcătuită din 3 medici neurochirugi de excepție, antrenați în unele dintre cele mai mari centre de specialitate din lume, un medic radiolog supraspecializat în neuroradiologie intervențională, un neurolog supraspecializat în neurofiziologie, un medic anestezist specialziat în neuroanestezie: Dr. Claudiu Matei — medic primar neurochirurg și șeful secției de Neurochirurgie, medic cu experiența internațională în Germania, Franța și Spania și cu peste 1.200 de cazuri de neurochirgie diagnosticate, Dr. Sofia Nistor — medic specialist neurochirurg, Dr. Paul Flore — medic specialist neurochirurg și Dr. Dimitriu Cristian — medic primar neurochirurg, angajat part-time, Dr Ștefănită Dima, medic primar radiologie cu competență în radiologie și neuroradiologie intervențională, Dr Dan Filip, medic primar neurolog, supraspecializat în neurofiziologie, Dr Iulia Dancu, medic specialist anestezie și terapie intensivă, specializată în neuroanestezie.

Înființat în anul 2013, Spitalul European Polisano din Sibiu este cea mai recentă și modernă investiție în domeniul medical din România, realizată prin prisma celor 20 de ani de experiența și activitate a Clinicii Polisano. Acesta face parte dintr-o structură integrată de centre de excelentă în medicina la nivelul Europei și reprezintă o noutate pe piața serviciilor medicale din România, atât prin dotarea de excepție, cât și prin colaborările stabilite în premieră cu universități de medicină de prestigiu din Austria, Franța și Canada, dar și prin acordurile încheiate cu Universitatea 'Lucian Blaga' din Sibiu și cu Spitalul Clinic Județean Sibiu.

Romina Stancu

Senior PR Executive
Comunicat de presa Polisano