20 octombrie 2021

21 de şantiere feroviare operaţionale pe calea ferată, pentru creşterea vitezei de circulaţie la maximum 120 km/h

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA vă informează că, în primul semestru al acestui an, au fost finalizate lucrările de reînnoire a infrastructurii pe 35 de km de cale ferată, din ţinta de 70 km de cale ferată, prevăzută în Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare 2021-2025, aprobată prin Hotărârea de Guvern 985/2020. Menţionăm faptul că, în ultimii 10 ani, în cadrul programelor de reînnoire a infrastructurii feroviare, pentru ridicarea restricţiilor de viteză, s-au executat lucrări, în medie, pe doar 10,5 km de cale ferată/an, ritm care atrăgea după sine accentuarea stării de degradare a reţelei feroviare naţionale.

În cadrul programului anual de reînnoire a infrastructurii şi suprastructurii feroviare, derulat la nivelul celor 8 sucursale regionale de cale ferată, sunt deja operaţionale 21 de şantiere, unde se execută lucrări pentru restabilirea performanţelor tehnice ale liniilor de cale ferată, prin creşterea vitezei de circulaţie şi, implicit, a gradului de confort şi de siguranţă feroviară.

De asemenea, în prima parte a semestrului al doilea, odată cu finalizarea procedurilor de achiziţie de lucrări şi servicii feroviare aflate în derulare, estimăm demararea lucrărilor pe alte 13 şantiere, la nivelul întregii reţele.

Este important de menţionat faptul că, în Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare pentru perioada 2021-2025, ţinta aferentă primului an este reînnoirea infrastructurii feroviare pe 70 km de cale ferată, urmând ca succesiv, prin creşterea alocaţiilor bugetare, să se realizeze lucrări de reînnoire a infrastructurii pe 650-700 km de cale ferată/an.

La ora actuală, lucrări complexe de infrastructură şi suprastructură feroviară, incluse în programul anual de reînnoire, se desfăşoară pe intervalele:
– Chitila – Săbăreni – Ciocăneşti, unde viteza de circulaţie a trenurilor de călători va creşte de la 50 km/h la 120 km/h
– Pârvu – Costeşti, unde viteza de circulaţie a trenurilor de călători va creşte de la 30 km/h la 100 km/h
– staţia Olteni, unde viteza de circulaţie a trenurilor de călători va creşte pe linia 2 de la 30 km/h la 120 km/h, şi pe linia 3 de la 70 km/h la 120 km/h
– Vălişoara – Caransebeş, unde viteza de circulaţie a trenurilor de călători va creşte de la 70 km/h la 100 km/h
– Deda – Reghin, unde viteza de circulaţie a trenurilor de călători va creşte de la 50 km/h la 100 km/h

O altă secţie de cale ferată importantă, pe care estimăm deschiderea şantierelor, odată cu finalizarea procedurii de achiziţie publică, este secţia CF Buzău – Buzău Sud – Cilibia – Făurei (firul II), unde viteza de circulaţie a trenurilor de călători, la finalizarea lucrărilor, va creşte de la 30 km/h la 120 km/h, pe o lungime de 38,6 km.

„Începând din acest an, datorită investiţiilor companiei în achiţiţia de utilajele tehnologice de mare performanţă, am optimizat metoda de abordare a acestor lucrări de reînnoire a infrastructurii, prin includerea în programele de lucrări a executiei în regie proprie. Adoptarea acestui concept atrage după sine reducerea costurilor de execuţie şi cresterea ritmului de implementare a lucrărilor. Programul investiţional al companiei va continua, astfel încât să ne creştem capacitatea administrativă într-o maniera accelerată pentru a reuşi să atingem în 4 ani targetul de kilometri reînnoiţi prevăzuţi în strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare”, a declarat Ioan PINTEA, director general al CFR SA.

Precizăm faptul că, în paralel cu programul anual de reînnoire a infrastructurii şi suprastructurii feroviare este în desfăşurare şi programul de lucrări de întreţinere şi reparaţii la linii şi instalaţii, program care vizează, de asemenea, ridicarea restricţiilor de viteză şi îmbunătăţirea capacităţii de exploatare a infrastructurii feroviare pe mai multe intervale de staţii, de pe raza de activitate a celor 8 sucursale regionale de cale ferată.