Share
3 Sep 2012 - 20:03

Va propunem o trecere in revista a celor mai importante evenimente care au avut loc in ziua de Luni, 3 Septembrie:

Năstase a fost achitat în dosarul "Mătușa Tamara"
Fostul prim ministru Adrian Năstase a fost achitat definitiv în Dosarul Mătuşa Tamara, potrivit deciziei de Luni a completului de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.În dosarul "Mătuşa Tamara", Adrian Năstase a fost trimis în judecată de către DNA pentru dare de mită.

Secretarul adjunct din Ministerul Economiei Dumitru Pârvulescu a fost reţinut
Secretarul general adjunct din Ministerul Economiei Dumitru Pârvulescu, fost şef al Corpului de Control în acelaşi minister, a fost reţinut, Luni după-amiază, pentru 24 de ore, de Parchetul Tribunalului Gorj.Acesta a fost reținut într-un dosar în care a fost arestat primarul comunei Peştişani, Florin Pavel, acuzat de abuz în serviciu, abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave contra intereselor publice, neglijenţă în serviciu şi luare de mită.

Fostul ministru al Apărării Mircea Paşcu este cercetat de DNA
Ioan Mircea Paşcu este cercetat de DNA în cazul unor afaceri cu motorină pentru armată.
 Dosarul lui Paşcu a fost disjuns dintr-un alt dosar.

Agresoarea taximetristului din Tulcea este urmărită penal
Luminiţa Perijoc, autoarea unei tentative de viol asupra unui taximetrist din Tulcea, este urmărită penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, viol şi tentativă de omor.

Sergiu Andon urmează să fie demis din Parlament
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a aprobat, Luni, încetarea mandatului de deputat al lui Sergiu Andon.În Iunie 2009, sesizaţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, inspectorii de integritate au constatat că Sergiu Andon a devenit incompatibil cu statutul de depuat, întrucât a acordat, ca avocat, asistenţă juridică unui învinuit într-un dosar penal de corupţie.

 ANI: Mircea Diaconu este incompatibil
Senatorul Mircea Diaconu a fost declarat incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI), acesta îndeplinind în acelaşi timp şi funcţia de director de teatru, şi titlul de parlamentar. ANI a trimis documentele la Parlament pentru ca Senatul să ia act de decizie.

 Doi deputați PDL și-au anunțat demisiile
PDL mai pierde doi deputaţi, după ce Viorel Balcan şi Ştefan Pirpiliu şi-au anunţat, Luni, în plenul Camerei, demisiile din partid.Balcan a precizat că a părăsit grupul parlamentar al PDL pentru a se alătura grupului PNL.Ştefan Pirpiliu a anunţat că, în urma demisiei sale din PDL, va activa în Parlament ca independent.

Format: 

Rubrici: 

Topic: