16 Oct 2013 - 19:56

Vă propunem o trecere în revistă a celor mai importante evenimente care au avut loc în ziua de miercuri, 16 octombrie:

Andrei Gerea, învestit ministru al Economiei. Crin Antonescu nu a primit invitație la Cotroceni
Ceremonia depunerii jurământului de către ministrul Andrei Gerea a avut loc, azi, la ora 17.00, la Palatul Cotroceni. Preşedintele Traian Băsescu l-a invitat la depunerea jurământului noului ministru al Economiei doar pe preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. Este un gest fără precedent al şefului statului, în condiţiile în care protocolul cere ca la această ceremonie să participe ambii preşedinţi ai Parlamentului.

Senatul a respins propunerea legislativă privind majorarea alocaţiei pentru copii
Senatorii PSD au votat împotriva creşterii alocaţiilor pentru copii, deşi s-au numărat printre iniţiatorii proiectului. Mai mulţi parlamentari din toate partidele au propus în primăvară ca alocaţiile pentru copii să fie majorate de la 42 la 200 de lei. Guvernul le-a transmis că nu poate da nici măcar un leu în plus. Social-democraţii s-au repliat şi au respins legea, în timp ce aliaţii lor, liberalii, au susţinut-o.

Judecătoarea Cecilia Jabre, acuzată că a venit beată la tribunal, pedepsită cu un avertisment
Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis, miercuri, cu majoritate de voturi, aplicarea unui avertisment în cazul judecătoarei Cecilia Jabre, de la Tribunalul Bucureşti, care ar fi condus o şedinţă de judecată în stare de ebrietate. Judecătoarea a fost sanţionată cu avertisment în baza articolului 99 litera a) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, care prevede că "manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu" constituie abateri disciplinare.Decizia Secţiei pentru judecători a CSM poate fi atacată cu recurs în cel mult 15 zile de la pronunţare, la Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Șeful Institutului Geologic, Ștefan Marincea, a fost demis
Ștefan Marincea, șeful Institutului Geologic, a fost demis, în cursul zilei de miercuri prin fax. Acesta suspectează că demiterea are legătură cu poziţia sa fermă împotriva proiectului Roşia Montană. "Cred că aici declaraţiile mele ar fi putut să deranjeze", a subliniat Marincea.
Marincea a dat în judecată Serviciul Român de Informații, după ce SRI l-a amendat cu 1.000 de lei.Surse din IGR susțin că lui Marincea i-ar fi fost retras și certificatul ORNISS, pe motiv că ar fi manipulat în mod neadecvat informații clasificate.

Proteste la Siliștea împotriva exploatării gazelor de șist
Vasluienii continuă protestele faţă de exploatarea gazelor de şist. Câteva sute de persoane protestează faţă de amplasarea primei sonde de explorare a gazelor de şist din judeţ.Protestatarii stau în genunchi, se ţin de mână şi scandează "Hoţii!". Oficial, acolo urmează să fie amplasată prima sondă de explorare a gazelor.Un număr impresionant de jandarmi de la o unitate din Bacău au fost mobilizaţi la faţa locului. La protest participă şi copii.Mai mulţi cetăţeni din au cerut demisia primarului social democrat Mircia Vlas, pe care îl acuză că a cedat în faţa intereselor de partid, fără a ţine cont de părerea cetăţenilor din zonă.
 

Format: 

Topic: