Share

1. Acțiune în scopul combaterii comerțului cu produse contrafăcute
În această dimineață, 23 octombrie, polițiștii Capitalei, împreună cu inspectori vamali din cadrul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale București și cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale — D.G.P.M.B., au desfășurat o amplă acțiune în scopul combaterii comerțului cu produse contrafăcute și contrabandei cu produse din tutun și alcool. 

2. Teodorovici: Anul viitor vom atinge o rată de absorbție a fondurilor europene de 80%
Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a spus joi, la Brăila, că România va atinge anul viitor o rată de absorbție a fondurilor europene de 80%.

3. ARRP a lansat un parteneriat cu universitățile din sistemul național de învățământ superior din România
Asociația Română de Relații Publice (ARRP) a lansat un parteneriat cu universitățile din sistemul național de învățământ superior din România care au programe de studii, de licență și masterat, precum și cu instituțiile organizatoare de doctorat în domeniul științelor comunicării.

4. Tăriceanu ar mai susţine taxa auto
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, joi, la Bistriţa, că ar impune din nou taxa auto, “fără niciun fel de ezitare” pe motiv că este o măsură care susţine industria românească. “Referitor la taxa auto, da, aş lua această măsură din nou, fără niciun fel de ezitare, pentru că eu vreau să susţin industria românească, nu să transform România în cimitirul de maşini vechi din Europa occidentală”, a declarat Tăriceanu.

5. CE apreciază progresele obținute în implementarea POS Mediu
Ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice, Attila Korodi, s-a întâlnit joi, 23 octombrie 2014, la Bruxelles, cu directorul general al DG REGIO, Walter Deffaa și cu echipa din subordinea acestuia, responsabilă pentru România.
În cadrul discuțiilor, au fost abordate aspecte legate de progresul Programului Operațional Sectorial Mediu 2007-2013 și de pregătirea proiectelor ce urmează a fi finanțate prin Programul Operațional de Infrastructură Mare 2014-2020. 

6. Tăriceanu, pentru Macovei: Nu comunici cu președintele Senatului prin Facebook
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat joi, la Bistrița, răspunzând unei întrebări în legătură cu scrisoarea deschisă care i-a fost adresată de către Monica Macovei pentru ridicarea imunității senatorilor Ecaterina Andronescu și Șerban Mihăilescu, că acesta nu a fost un demers instituțional.

7. Cursurile din majoritatea şcolilor bucureştene, suspendate pe 31 octombrie
Pentru pregătirea locatiilor unde se va desfăşura turul I al alegerilor prezidenţiale, majoritatea şcolilor din Capitală vor suspenda cursurile vineri, 31 octombrie, după ora 14.00, şi luni, 3 noiembrie, până la ora 10.00. Cursurile vor fi recuperate până la sfârşitul semestrului. Pentru turul II al alegerilor va fi valabil acelaşi orar: în zilele de vineri, 14 noiembrie, şi luni, 17 noiembrie. Cursurile vor fi suspendate, temporar, numai în unităţile de învăţământ în care vor fi organizate secţii de votare.

8. Cod portocaliu de ploi abundente în județele Caraș-Severin, Hunedoara și Gorj
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis joi două atenționări nowcasting Cod Portocaliu de ploi însemnate cantitativ pentru trei județe respectiv Caraș-Severin, Hunedoara și Gorj, valabile până în jurul orei 19,00. Astfel, în intervalul orar 16,10 — 19,10, în județele Caraș — Severin și Hunedoara, mai ales zona montană aferentă, se vor semnala cantități de precipitații care vor depăși 15-20 litri/mp. Până în prezent s-au acumulat peste 50 litri/mp.

9. Firea: Ridic niște semne de întrebare referitoare la implicarea lui Iohannis în traficul cu copii
Purtătorul de cuvânt al PSD, senatoarea Gabriela Firea, a declarat joi, că are niște semne de întrebare referitoare la implicarea familiei Iohannis, respectiv a candidatului ACL, în traficul cu copii. Gabriela Firea a vorbit despre un caz din anii 90, în care trei copii orfani au fost înfiați de o familie de canadieni, cu sprijinul familiei Iohannis.

23 Oct 2014 - 20:32

Format: 

Rubrici: 

Topic: