2 octombrie 2022

24 de percheziţii în dosare penale din domeniile combaterea crimei organizate, investigarea criminalităţii economice, investigaţii criminale şi arme

Judge chamber. Themis statue on brown shining desk.

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Structurile Poliţiei Române desfăşoară, marţi, 2 august a.c., opt acţiuni operative şi 24 de percheziţii în dosare penale din domeniile combaterea crimei organizate, investigarea criminalităţii economice, investigaţii criminale şi arme, explozibili şi substanţe periculoase.

Menţinerea ordinii şi liniştii publice, supravegherea şi controlul frontierei de stat, stingerea incendiilor şi acordarea asistenţei medicale de urgenţă au reprezentat principalele misiuni desfăşurate de efectivele Ministerului Afacerilor Interne, în ultimele 24 de ore.

Astfel, personalul structurilor operative a intervenit la 4.869 de evenimente, 3.099 dintre acestea fiind circumscrise menţinerii ordinii publice, iar 1.770 circumscrise situaţiilor de urgenţă.

În cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 56 de persoane, iar în urma investigaţiilor desfăşurate au fost identificaţi 27 de autori în 18 dosare penale cu AN, aflate în evidenţă.

În acelaşi interval, la nivelul structurilor de poliţie din România, au fost sesizate 973 de posibile infracţiuni, aproximativ 18% dintre acestea fiind sesizări din oficiu.

Luni, în cadrul misiunilor desfăşurate, poliţiştii şi jandarmii au prins în flagrant 149 de autori de infracţiuni, care au săvârşit 156 de fapte penale. Totodată, poliţiştii au depistat 17 persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale.

Poliţiştii rutieri au continuat acţiunile în trafic pentru prevenirea şi combaterea accidentelor grave de circulaţie, fiind reţinute 533 de permise de conducere şi retrase 187 de certificate de înmatriculare.

Poliţiştii şi jandarmii au constatat 6.819 de contravenţii pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de aproape 2,2 milioane de lei.

Angajaţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au efectuat 45 de controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă şi au aplicat 177 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 57.500 de lei.

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.453) au fost pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, 82 pentru stingerea de incendii şi 10 pentru descarcerare.

În cursul zilei de luni au fost emise 13 mesaje de avertizare a populaţiei în situaţii de urgenţă „RO-ALERT”. Pe parcursul intervenţiilor pompierilor au fost salvate 15 persoane.

Piloţii Inspectoratului General de Aviaţie au executat 18 misiuni aero-medicale, fiind salvate 16 persoane aflate în situaţii de urgenţă.

În ultimele 24 de ore, niciun cetăţean ucrainean nu a depus cerere de azil, în ţara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.364 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 şi până în prezent au fost emise 52.080 de permise de şedere pentru beneficiarii protecţiei temporare, 516 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 37,6%.

În ceea ce priveşte traficul prin punctele de trecere a frontierei, menţionăm că, în ultimele 24 de ore, în ţara noastră au intrat 47.555 de mijloace de transport şi 185.880 de persoane, dintre care 12.068 de cetăţeni ucraineni.

DIRECŢIA INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Sursa foto Pixabay