Publicat: 17 Februarie, 2017 - 17:07

Studenți de la Academia de Poliție 'Alexandru Ioan Cuza' din București, arma poliție de frontieră, își vor desfășura în perioada următoare stagiul de practică, în cadrul structurilor operative aparținând Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea.

După ce au parcurs partea teoretică din cadrul materiilor care se predau în Academia de Poliție, un număr de 29 de studenți ai acestei instituții vor executa stagiul de pregătire polițienească și legislație de frontieră în cadrul structurilor operative din zona de competență a Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea.

Pe parcursul stagiului de practică, viitori ofițeri ai Poliției de Frontieră Române, vor parcurge mai multe activități pregătitoare în care li se va prezenta specificul misiunilor de efectuare a supravegherii și controlului trecerii frontierei de stat, vor participa, alături de cadre specializate, la obținerea, analiza și exploatarea datelor și informațiilor necesare privind prevenirea și combaterea criminalității transfrontaliere specifice zonei de competență și vor lua contact direct cu cetățeanul în punctele de trecere a frontierei din județele Bihor și Arad.

Studenții care se pregătesc în cadrul structurilor noastre trebuie să învețe să aplice legislația națională, bilaterală și acquisul Schengen în domeniul combaterii infracționalității transfrontaliere, să cunoască documentele de trecere a frontierei de stat, aparatura de verificare a acestor documente, modul de întocmire a actelor de constatare la săvârșirea infracțiunilor sau modul de organizare a acțiunilor informativ operative pentru combaterea infracționalității transfrontaliere în punctele de trecere a frontierei.

Programul de practică va fi coordonat de ofițeri și agenți specialiști din cadrul structurilor operative aparținând Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, studenții având posibilitatea ca pe timpul desfășurării misiunilor de supraveghere și control a frontierei de stat să-și pună în valoare cunoștiințele teoretice și practice dobândite la orele de curs, contribuind împreună cu ceilalți polițiști de frontieră din dispozitiv la asigurarea climatului de normalitate la frontieră și a prevenirii criminalității transfrontaliere în zona de competență.

Purtător de cuvânt:

Inspector pr. de poliție CHIFOR LOREDANA