Publicat: 30 Decembrie, 2016 - 09:49

În scopul menținerii unui climat de ordine și siguranță în rândul comunității noastre, polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări au intensificat în luna decembrie, la nivel național, activitățile specifice pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor.

Astfel, în perioada 1 — 30 decembrie a.c., s-au efectuat mai multe acțiuni și controale, cu forțe proprii și în cooperare cu alte structuri având atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pe linia prevenirii și combaterii șederii ilegale și a muncii nedeclarate a cetățenilor străini.

În cadrul acțiunilor, 109 cetățeni străini au fost depistați de polițiștii de imigrări în situații ilegale, iar 181 au fost preluați de la alte structuri pentru aplicarea măsurilor din domeniul de competență. Dintre aceștia, 60 de persoane au primit decizii de returnare și comunicări de părăsire a teritoriului României, 115 au solicitat statului român o formă de protecție internațională, iar pentru ceilalți au fost dispuse alte măsuri. De asemenea, 19 persoane au îndeplinit condițiile pentru prelungirea dreptului de ședere.

În luna decembrie, polițiștii de imigrări au organizat misiuni de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României pentru 27 de persoane, iar pentru 53 au întocmit documentele necesare în vederea luării în custodie publică până la îndepărtarea de pe teritoriul țării noastre.

Cetățenii străini, care nu au respectat legislația în domeniul migrației, au fost sancționați contravențional cu avertisment și amendă în valoare totală de 94 775 lei.

Pe linia combaterii muncii ilegale, polițiștii au sancționat contravențional cu amendă mai multe societăți comerciale, care nu au respectat regimul juridic privind angajarea și detașarea străinilor. Valoarea totală a amenzilor fiind de 94 508 lei.

Acțiunile desfășurate de către polițiști urmăresc asigurarea ordinii și siguranței cetățeanului prin exercitarea unui control permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor, combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate.