27 mai 2022

30 de ani de învăţământ superior economic la Sibiu

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Comunitatea academică celebrează 30 de ani de învăţământ superior economic sibian. Cu această ocazie, timp de 30 de zile, Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, organizează o serie de activităţi aniversare pentru studenţi, profesori, absolvenţi, personal administrativ, colaboratori şi elevi de liceu. Fiind un moment de sărbătoare a trei decenii de activitate, se vor adresa mulţumiri celor care au contribuit la acest parcurs, care în condiţii nu întotdeauna prielnice, au depus şi depun eforturi pentru a face performanţă în activitatea lor şi pentru a susţine de-a lungul timpului dezvoltarea instituţiei.

Pentru a omagia fondatorii facultăţii, se va lansa un concurs dedicat elevilor de liceu ce va purta numele „Ştefan Mârza”, în amintirea distinsului profesor de contabilitate.

Evenimentul se va încheia cu o Gală Aniversară la care vor participa autorităţi publice, reprezentanţi ai facultăţilor de profil economic din toată ţara, reprezentanţi ai mediului de afaceri, profesori, studenţi şi absolvenţi.

Facultatea de Ştiinţe Economice este o facultate „tânără”, modernă, competitivă, orientată către nevoile studenţilor, cadrelor didactice şi comunităţii. Aceasta îşi propune să ofere studenţilor, profesorilor şi comunităţii un mediu de învăţare, predare şi cercetare de înaltă calitate. Începuturile învăţământului economic la Sibiu le regăsim în anul 1991, atunci când au fost puse bazele specializării Turism şi Servicii. În prezent, Facultatea de Ştiinţe Economice contribuie la formarea profesională a 2500 de studenţi, dintre care mai mult de jumătate urmează învăţământul cu frecvenţă. Cele 6 programe de licenţă (Business Administration; Contabilitate şi Informatică de Gestiune; Economia Comerţului, Turismului şi Serviciilor; Finanţe-Bănci; Management; Marketing), 5 programe de masterat (Administrarea afacerilor în turism şi servicii; Expertiză contabilă şi audit; Finanţe; Master in Business Management; Strategii şi politici de management şi marketing ale firmei) şi cele 4 domenii de doctorat (Economie, Finanţe, Management, Cibernetică şi Statistică) formează o ofertă educaţională diversă şi echilibrată, care asigură facultăţii o poziţie competitivă foarte bună în rândul facultăţilor de profil din România.

„După 30 de ani de învăţământ superior economic la Sibiu, Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu se poziţionează în topul celor mai bune facultăţi în domeniul economic din România, conform ranking-urilor internaţionale. Această recunoaştere a valorii învăţământului superior economic din Sibiu este rezultatul unei activităţi permanente de dezvoltare şi consolidare, la care au participat – în egală măsură – studenţi, absolvenţi, profesori, parteneri instituţionali şi companii, dar şi un context favorabil de management şi administrativ în cadrul universităţii noastre. Acest fapt ne onorează şi ne responsabilizează pentru a construi mai departe istoria de succes a Facultăţii de Ştiinţe Economice. Ne dorim ca pe parcursul a 30 de zile, fiecare membru academic din familia Ştiinţelor Economice să trăiască un moment de recunoaştere şi apreciere din partea comunităţii sibiene. La mulţi ani!, a declarat decanul facultăţii, prof. univ. dr. habil. Cristina Tănăsescu.