Publicat: 30 Ianuarie, 2019 - 17:30
În valoare de  aproximativ 1,4 miliarde euro (fără TVA)

Valoarea totală a celor 30 de proiecte propuse de Ministerul Apelor si Pădurilor pentru finanțare prin POIM (2014-2020) este de  aproximativ 1,4 miliarde euro (fără TVA), a afirmat ministrul Ioan Deneș

Ministrul apelor și pădurilor, Ioan Deneș, a participat miercuri, împreună cu ministrul fondurilor europene, Rovana Plumb, la cea de-a opta reuniune a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020. În acest context, ministrul Ioan Deneș a prezentat participanților aspecte privind dezvoltarea și implementarea investițiilor din domeniile ape și păduri.

În cadrul întâlnirii au fost discutate aspecte privind modalitatea prin care vor fi atinse obiectivele asumate prin documentele strategice aferente acestui sector.

Spuneam la sfârșitul anului trecut că una dintre măsurile pe care le-am luat chiar în primele zile ale mandatului meu a fost aceea de a reuni, la sediul Ministerului Apelor și Pădurilor, toți directorii Administrațiilor Bazinale de Apă din țară, pentru a semna caietele de sarcini pentru 13 proiecte finanțate prin POIM. Am solicitat experților raportări periodice privind derularea proiectelor și le-am reamintit importanța îndeplinirii cu responsabilitate și profesionalism a tuturor obiectivelor. Dintre acestea, în perioada august – decembrie 2018, au fost încheiate contractele de asistență tehnică pentru 10 obiective de investiții în vederea pregătirii proiectelor finanțate prin POIM”, a spus ministrul Ioan Deneș.

Menționăm că Ministerul Apelor și Pădurilor a organizat până acum trei întâlniri de lucru la sediul JASPERS în vederea analizei opțiunilor pentru obiectivele de investiții "Amenajarea râului Crișul Repede în vederea apărării împotriva inundațiilor a municipiului Oradea și a localităților din aval - Punerea în siguranță a barajului Leșu, județul Bihor”, "Amenajarea complexă a râului Crișul Negru în vederea apărării împotriva inundațiilor a localităților riverane pe cursul superior și mijlociu”, "Mărirea gradului de siguranță a acumulării Colibița, județul Bistrița-Năsăud” și  "Amenajare râu Bârzava și afluenți pe sector Bocșa-Gătaia-Denta, județul Caraș-Severin și Județul Timiș”.

Pentru două dintre obiective, respectiv cele de la Colibița și Bârzava, indicatorii tehnico-economici au fost avizați în Comisia interministerială și vor fi aprobați în cel mai scurt timp prin hotărâre de guvern” a subliniat ministrul Ioan Deneș.

Referitor la „Reducerea eroziunii costiere Faza a II-a (2014-2020)” ministrul apelor și pădurilor a menționat că acest proiect ”este unul dintre cele mai mari derulate în România pe fonduri europene”.

Contractul de finanțare aferent acestui proiect a fost semnat pe 9 noiembrie 2018, valoarea fiind de aproximativ 710 milioane de euro (fară TVA), iar beneficiarul acestui proiect major este Administrația Națională ”Apele Române” (ANAR). Procedurile de atribuire a contractelor PT (proiect tehnic) și de execuție a lucrărilor aferente obiectivului de investiții, precum și cea a contractelor de servicii de supervizare a lucrărilor pentru Etapa I și Etapa a II-a, sunt în desfășurare.

Acest proiect major cuprinde două etape și este împărțit în 11 loturi: primele 5 loturi fac parte din Etapa I, următoarele 6 fac parte din Etapa a II-a. Potrivit specialiștilor, lucrările din primul lot al Etapei I, respectiv cele două stăvilare Edighiol și Periboina, vor începe până la jumătatea acestui an, iar următoarele loturi, respectiv lotul doi, trei, patru și cinci, se vor lansa în a doua jumătate a anului, unul dintre acestea vizând faleza din Constanța.

Am dorit să precizez aceste lucruri pentru că sunt foarte importante iar speranța noastră este că cel puțin Etapa I, care cuprinde cele 5 loturi, va începe în acest an, 2019. De asemenea, facem demersuri ca și următoarele 6 loturi din Etapa a II-a să se deruleze în paralel cu cele din Etapa I, astfel încât să putem să implementăm acest proiect important în termenul pe care        l-am stabilit” a subliniat Ioan Deneș.

Ministerul Apelor și Pădurilor a pregătit 30 de proiecte propuse pentru finanțare prin Programul Operațional Infrastructură Mare (2014-2020), pentru a suplimenta programul de finanțare față de valoarea alocată în prima etapă. Fișele de proiect pentru cele 30 de proiecte au fost trimise la AM POIM, iar 11 dintre acestea au fost considerate prioritare, valoarea estimată fiind de aproximativ 610 milioane euro (fără TVA). Valoarea totală a celor 30 de proiecte propuse pentru finanțare prin POIM (2014-2020) este de  aproximativ 1,4 miliarde euro (fără TVA).

”Practic, Ministerul Apelor și Pădurilor are, prin POIM, 49 de proiecte la care se adaugă proiectul privind “Reducerea eroziunii costiere Faza a II-a (2014-2020)” care au contract de finanțare, așa cum vă spuneam mai devreme. Din cele 49 de proiecte, două sunt fazate -proiectul WATMAN 1 și cel de lucrări pentru reducerea riscului la inundații în bazinul hidrografic Prut-Bârlad,  patru sunt în faza de semnare a contractelor de finanțare, 13 sunt în faza de finalizare a documentației PT și execuție iar 30 au fost trimise la POIM, așa cum aminteam anterior!”, a arătat ministrul apelor și pădurilor.

În încheiere, Ioan Deneș le-a mulțumit colegilor din cadrul Ministerului Fondurilor Europene,  precum și ministrului Rovana Plumb pentru sprijinul acordat astfel încât MAP să poată pune în practică, cât mai repede posibil, aceste obiective investiționale majore. 

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: