10 august 2022

300 de milioane de euro pentru companiile din industria prelucrătoare pentru retehnologizare şi noi linii de producție nepoluante

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Guvernul a aprobat în ședință Hotărărârea privind instituirea unei scheme de ajutor de stat având ca obiectiv acordarea de granturi pentru investiții destinate industriei prelucrătoare, proiect inițiat de Ministerul Economiei.

„Am aprobat, astăzi, schema de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare, în valoare de de 300 de milioane de euro. Prin acest proiect, ne dorim ca aceste companii să-și dezvolte noi linii de producție, să se retehnologizeze, să achiziționeze echipamente care să se încadreze în trendul de reducere a emisiilor de carbon. Este prima schemă de ajutor de stat gestionată de Ministerul Economiei, dedicată acestui sector industrial. Ne dorim ca prin acest sprijin să transmitem un semnal către companiile care vor să-și dezvolte și capabilități noi în România, sau care vor să-şi extindă investiția deja existentă în țara noastră”, a declarat Florin Spătaru, ministrul economiei.

Ministerul Economiei va gestiona schema multianuală de granturi de la bugetul de stat, pentru investiții inițiale ale companiilor din industria prelucrătoare, în valoare totală de 300 de milioane de euro. Schema se va aplica în baza acordurilor de finanțare emise de Ministerul Economiei până la data de 31 decembrie 2023, iar plata ajutorului de stat se efectuează în perioada 2022-2027, în baza acordurilor pentru finanţare emise.

Ajutoarele vor fi acordate pentru realizarea de investiții inițiale sau pentru o investiţie iniţială în favoarea unei noi activităţi economice, fiind considerate costuri eligibile investițiile în active corporale și necorporale, costurile salariale estimate care rezultă din crearea de locuri de muncă în urma unei investiţii iniţiale, calculate pe o perioadă de doi ani sau o combinaţie între cele două.

Beneficiarii trebuie să asigure o contribuţie financiară de cel puţin 25% din costurile eligibile, fie prin resurse proprii, fie prin finanţare externă, sub o formă care să nu

facă obiectul niciunui alt ajutor public. Pentru companiile mari, costurile activelor necorporale sunt eligibile numai până la un plafon de 50 % din costurile totale eligibile ale investiţiei iniţiale.

În următoarele 30 de zile, după publicarea actului normativ în Monitorul Oficial, Ministerul Economiei va publica Ghidul solicitantului, aprobat prin Ordin al minstrului economiei, unde vor fi detaliate toate aspectele tehnice legate de documentele și modalitatea prin care firmele interesate pot aplica pentru această schemă.

Sursa foto Gabriel Petrescu