Publicat: 2 Iulie, 2020 - 11:58
Share

Ieri, poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Braşov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, au efectuat 34 de percheziţii la persoane bănuite de evaziune fiscală.

Percheziţiile au fost efectuate în judeţul Harghita, la sediile sau punctele de lucru ale unor societăţi comerciale cu diverse domenii de activitate, cum ar fi operaţiuni cu material lemnos, construcţii sau comerţ cu amănuntul.

În urma activităţilor, au fost ridicaţi 400.000 de euro, peste 16.800 de dolari şi 796.000 de lei, documente financiar-contabile, o armă cu aer comprimat, o arbaletă deţinute ilegal şi medii de stocare.

În fapt, un grup de persoane ar fi înlesnit crearea unui circuit de peste 20 de societăţi comerciale, în cadrul căruia nu s-ar fi confirmat operaţiunile de livrare efectuate aparent de către partenerii acestora sau de furnizorii iniţiali, cu scopul deducerii de TVA.

Prejudiciul creat bugetului de stat se ridică la 15.000.000 de lei.

La data de 1 iulie a.c., 18 persoane au fost conduse la audieri, fiind continuate cercetările faţă de aceştia.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov, serviciile judeţene anticorupţie Braşov şi Covasna, alături de jandarmi din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie "Vlad Ţepeş" Bucureşti.Comunicat de presă - IGPR

Tag-uri Institutii: