12 august 2022

35 de cetăţeni din Pakistan, India şi Afganistan, depistaţi ascunşi în TIR-uri

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Vărşand şi Nădlac II au depistat, ascunşi în trei automarfare încărcate cu diverse produse, 35 de cetăţeni din Pakistan, India şi Afganistan care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

* În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară un cetăţean ucrainean şi un cetăţean grec, aflaţi la volanul unor ansambluri rutiere înmatriculate în Polonia, respectiv Bulgaria. Şoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, băuturi non-alcoolice şi produse sanitare, pentru societăţi din Franţa şi Polonia.

În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit al celor două mijloace de transport. Astfel, în compartimentele pentru marfă ale automarfarelor au fost descoperiţi, ascunşi, 28 de cetăţeni străini.

În urma verificărilor derulate la sediul sectorului, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele depistate ascunse sunt cetăţeni din Pakistan, India şi Afganistan, cu vârste cuprinse între 18 şi 46 de ani.

* De asemenea, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand, judeţul Arad, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit asupra unui ansamblu rutier condus de un cetăţean din Belarus, care transporta bare metalice pentru o societate comercială din Rusia. În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport au descoperit, ascunşi în compartimentul destinat mărfurilor, şapte cetăţeni din Afganistan şi India, solicitanţi de azil în ţara noastră.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Sursa foto Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea