Publicat: 19 Noiembrie, 2015 - 08:45

La această oră, polițiștii din Argeș efectuează 37 de percheziții pentru documentarea activității infracționale a 76 de persoane bănuite de tăiere ilegală de arbori, furt de arbori, abuz în serviciu și tăinuire.

La data de 19 noiembrie a.c., 115 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, efectuează 37 de percheziții, în județul Argeș, la sediile unor societăți comerciale și la locuințele unor persoane fizice.

Acțiunea se desfășoară în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori, furt de arbori, abuz în serviciu și tăinuire.

Persoanele în cauză sunt bănuite că, în perioada 2014 — 2015, ar fi tăiat ilegal și sustras aproximativ 1.900 de metri cubi de material lemnos, cu ajutorul unor angajați din cadrul unui ocol silvic privat, iar ulterior ar fi transportat și comercializat materialul lemnos la patru societăți comerciale de prelucrare a lemnului.

Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Comunicat de presă - IGPR