Publicat: 31 Ianuarie, 2018 - 09:10
Share

La această oră, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române efectuează 4 percheziţii domiciliare, în judeţul Argeş, la sediile unor societăţi comerciale şi locuinţele unor persoane bănuite de evaziune fiscală. 

La data de 31 ianuarie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale - Inspectoratul General al Poliţiei Române, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, efectuează 4 percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane şi sediile unor societăţi comerciale din judeţul Argeş.

Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

Din cercetări a reieşit că, în perioada 2007 - 2018, administratorul unei societăţi comerciale, cu profil de activitate creşterea porcinelor, ar fi comercializat porci vii fără să înregistreze în evidenţele contabile operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile realizate.

La acţiune participă şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş.Comunicat de presă - IGPR

Tag-uri Nume: