Publicat: 24 Septembrie, 2018 - 09:20
Share

Începând cu 07 septembrie 2018 angajații din 14 penitenciare au protestat în stradă împotriva refuzului ministrului Justiției. Tudorel Toader de a rezolva problemele legate de îmbunătățirea condițiilor de muncă și de respectare a drepturilor agenților, ofițerilor și personalului civil din penitenciare.
  
 În perioada 25 septembrie – 03 octombrie 2018 urmează noi proteste în stradă ale angajaților din penitenciare*, calendarul fiind următorul: •25 septembrie 2018 – Penitenciarul Mioveni (ora 10.00), Penitenciarul Oradea (ora 10.00), Penitenciarul Ploiești (ora 09.00)
•26 septembrie 2018 – Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin (ora 09.00)
•27 septembrie 2018 – Penitenciarul Giurgiu (ora 10.00), Penitenciarul Pelendava – Craiova  (ora 10.00), Penitenciarul Slobozia (ora 09.00), Penitenciarul Galați (ora 09.00)
•3 octombrie 2018 – Ministerul Justiției (ora 12.00)
 * Date de contact pentru liderii sindicatelor afiliate pot gasite la acest link (DATE DE CONTACT)

 Așadar, sindicatele afiliate Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor continuă protestele în stradă solicitând: •condiții de lucru mai bune – ministrul Justiției a promis acum 1 an standarde privind condițiile de lucru in penitenciare si un plan multianual de  investiții, dar nu s-a ținut de cuvânt. In schimb, bugetul pentru investiții a fost redus la jumătate.
•plata orelor suplimentare restante – in continuare sunt peste 1 milion de ore suplimentare restante neplătite. Ministrul Justiției s-a angajat acum 6 luni la ca reacție la refuzul unor colegi de a intra in serviciu ca acestea vor fi plătite, dar nu s-a ținut de cuvânt.
•stoparea împuternicirilor ilegale – cerem reluarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de management superior si încetarea practicii de vasalizare prin împuterniciri, unele deja ilegale prin depășirea limitei de 1 an permisa de lege. Chiar directorul general al ANP Marian Dobrică este ilegal împuternicit de 3 luni.
•eliminarea discriminărilor salariale – cerem aplicarea legii cadru a salarizării (L153/2017) si pentru personalul din sectorul de apărare ordine publica si siguranță națională începând cu octombrie 2018.
•aprobarea Statutului polițistului de penitenciare – cerem ministerului Justiției sa includă si observațiile sindicatelor in proiectele transmise, prin forțarea procedurii de avizare, la Parlament.
•încetarea abuzului asupra pensionarilor – cerem eliminarea din legislație a scamatoriei legislative prin care, începând cu 15 septembrie 2017, au fost reduse cu peste 30%, prin ordonanță de urgenta, pensiile angajaților din penitenciare, polițiștilor si militarilor.
•plata integrala a orelor suplimentare curente – cerem ministrului Justiției sa aplice corect prevederea legala obținută in Parlament de către sindicate referitor la plata orelor suplimentare, din ordinul acestuia (OMJ 2721/2018) fiind practic eliminate arbitrar de la plata peste 50% dintre orele suplimentare nerecuperate in termen de 60 de zile.

Dacă aceste revendicări nu vor fi rezolvate, vom comtiua acțiunile în instanțele civile și penale împotriva ministrului Justiției și vom recurge la blocarea activității penitenciarelor ca urmare a refuzului angajaților de a lucra în condiții de lucru improprii.

  
Sorin Dumitrașcu, președinte 
 Federația Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor
 COMUNICAT DE PRESA