8 decembrie 2021

41 migranţi descoperiţi de poliţiştii de frontieră de la P.T.F. Borş şi P.T.F. Nădlac

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borş şi Nădlac au descoperit 41 de cetăţeni afro-asiatici care încercau să treacă ilegal frontiera ascunşi în două automarfare.

La data de 17.04.2021, în jurul orei 01.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Borş, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, conducând un automarfar înmatriculat în România.

În urma efectuării controlului amănunţit asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit treizeci şi doi de cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Borş, pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele sunt cetăţeni din Siria şi Turcia cu vârste cuprinse între 18 şi 56 de ani.

Alte nouă persoane au fost depistate, în data de 16.04.2021, în jurul orei 09.00, ascunse într-un automarfar condus de un cetăţean bulgar.

La verificări, s-a stabilit că persoanele sunt cetăţeni din Afganistan şi Pakistan, având vârste cuprinse între 15 şi 26 de ani.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.