Publicat: 3 August, 2016 - 13:21

La data de 03.08.2016, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Pitești împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești au efectuat un număr de patruzeci și două de percheziții pe raza județelor Argeș, Buzău, Satu-Mare, Bacău, Neamț, Bistrița-Năsăud, Sălaj, Constanța, Dâmbovița și în municipiul București dintre care cincisprezece la domiciliile unor persoane fizice, douăzeci și trei la sediile și punctele de lucru ale unor societăți comerciale și patru la sediile unor instituții publice, având ca scop destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală, delapidare și spălare a banilor.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că grupul infracțional organizat a fost constituit pe patru paliere, pe primul palier aflându-se doi cetățeni turci (inițiatorii și liderii grupului grupului) care au avut rolul de a înregistra în contabilitatea societății comerciale administrate operațiuni comerciale nereale de aprovizionare cu nucă în coajă și miez de nucă, în scopul diminuării taxei pe valoarea adăugată și impozitului pe profit datorat bugetului de stat.

Un alt scop al inițiatorilor grupului infracțional organizat a fost scoaterea din patrimoniul societății administrate și însușirea sumelor de bani ce reprezintă prețul mărfurilor menționate în facturile înregistrate în contabilitate. Pe al doilea palier al grupului infracțional organizat s-au situat administratorii a două societăți comerciale (cu sediile în mun. Buzău, respectiv mun. Brăila), care au avut rolul de a emite facturi fiscale fictive către societatea liderilor grupului infracțional organizat cuprinzând operațiuni comerciale nereale. Pentru a crea o aparență de realitate a operațiunilor comerciale înregistrate în contabilitatea societății comerciale administrate de către liderii grupului, administratorii societăților comerciale aflate pe al doilea palier au înregistrat în contabilitate operațiuni comerciale de aprovizionare cu nucă în coajă și miez de nucă de la societăți comerciale aflate pe al treilea palier al grupului. Pe ultimul palier al grupului infracțional organizat s-a situat un cetățean român care a avut rolul de a retrage din conturile bancare ale societăților aflate pe al treilea palier al grupului infracțional organizat sumele de bani provenite din săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și delapidare.

În cauză se efectuează cercetări față de nouă suspecți, persoane fizice (șase cetățeni turci și trei cetățeni români) și șapte suspecți persoane juridice, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală, delapidare și spălare de bani.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la aproximativ 10 milioane lei.

În aceeași cauză, se efectuează urmărirea penală in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire de acte nereale constând în aceea că, în perioada 2010-2016, liderii grupului infracțional organizat au prezentat la autoritatea vamală competentă, cu ocazia exportului de nucă în coajă și miez de nucă în Turcia, documente din care rezultă că marfa exportată este originară din România ori din spațiul comunitar, deși provine din Chile și Ucraina.

La sediul DIICOT—Serviciul Teritorial Pitești vor fi aduse în vederea audierii un număr de nouă suspecți și zece martori.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate București, Constanța, Bacău și Serviciilor de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița Năsăud, Buzău, Neamț, Satu Mare, Dâmbovița și Sălaj, Direcția Generală Antifraudă Fiscală, I.P.J. Argeș și Inspectoratul de Jandarmi Județean Argeș.

Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informații, Direcției Operațiuni Speciale și Direcției de Informații și Protecție Internă.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Comunicat de presa integral al DIICOT