28 noiembrie 2021

42% dintre respondenţi au raportat o înrăutăţire a stresului din cauza restricțiilor și pandemiei de COVID-19

Distribuie pe rețelele tale sociale:

COH-FIT. Cel mai mare studiu global privind efectele psiho-emoţionale ale pandemiei a intrat într-o nouă fază

Cum s-a resimţit valul 4 COVID-19 în România? Cum v-a schimbat viaţa pandemia de COVID-19? Cum credeţi că au reacţionat autorităţile? Cât de mult vă afectează restricţiile?
Ajutaţi-ne să înţelegem şi completaţi online, selectând limba română, pe www.coh-fit.com chestionarul COH-FIT al celui mai mare studiu global privind efectele psiho-emoţionale ale pandemiei.

Răspunsurile, confidenţiale, vor ajuta specialiştii în înţelegerea a ceea ce s-a întâmplat cu noi toţi în această perioadă atât de tulbure.

Despre studiul global COH-FIT
Realizat la iniţiativa a doi medici celebri, prof. Cristoph U. Correll, de la Universitate de Medicină Charite, din Berlin, şi prof. Marco Solmi, de la Universitatea de Padova, studiul include 200 de investigatori din întreaga lume şi este susţinut şi sprijinit de numeroase organizaţii naţionale şi internaţionale.

„COH-FIT îşi propune să identifice factorii de risc şi de protecţie nemodificabili şi modificabili care vor informa programele de prevenire şi intervenţie pentru întreaga populaţie şi subgrupuri vulnerabile în timpul COVID-19 şi în cazul în care apar alte pandemii”, a declarat dr. Ovidiu Alexinschi, medic primar psihiatrie în cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola” Iaşi şi coordonator pe România al studiului COH-FIT.

Chestionarul vizează informaţii despre starea demografică şi socio-economică, sănătatea fizică şi mentală, bunăstarea, funcţionarea, factorii emoţionali/psihologici, comportamentali şi de mediu, accesul la sănătate, respectarea tratamentului, telemedicina, opiniile personale despre măsurile de răspuns la pandemie şi strategiile individuale de coping.

Concluzii preliminare
Datele preliminare din prima perioadă a pandemiei în România au arătat un impact psihologic asupra stresului, singurătăţii şi furiei.

„42% dintre respondenţi au raportat o înrăutăţire a stresului. Pentru nervozitate, aproximativ 1/3 dintre respondenţi au raportat o înrăutăţire. Cele mai eficiente strategii de adaptare la aproximativ jumătate dintre respondenţi au fost contactul direct personal sau interacţiunea cu alte persoane, exerciţiile fizice sau mersul pe jos, utilizarea internetului, hobbyul semnificativ, utilizarea mass-media, social media/interacţiunile sociale la distanţă, studierea sau învăţarea a ceva nou şi lucrul de acasă”, explică dr. Ovidiu Alexinschi.

Primul articol ştiinţific internaţional, cu contribuţie românească, a fost a fost publicat, în luna iulie 2021, în prestigioasa revistă Journal of Affective Disorders.

Instititul de Psihiatrie „Socola” Iaşi, alături de alte instituţii prestigioase din ţară şi străinătate, este partener în acest studiu global, care până în prezent a adunat peste 164.000 de chestionare din 155 de ţări din întreaga lume.
www.coh-fit.com
Comunicat de presă – Institutul de Psihiatrie „Socola” Iaşi

Institutul de Psihiatrie „Socola” Iaşi
Departamentul Relaţii cu Publicul