24 ianuarie 2022

Ample proteste au loc în Capitala Bulgariei împotriva restricțiilor si a certificatului verde

Kiril_Petkov. premier Bulgaria
Distribuie pe rețelele tale sociale:
Televiziunea de Stat transmite ca opt ofițeri de poliție au fost răniți în manifestațiile din apropierea parlamentului
Opt ofițeri de poliție au fost răniți în timpul protestelor când participanții la protest au încercat să intre în clădirea Adunării Populare (Parlamentul) din Sofia , relatează Televiziunea Națională Bulgară (BNT).
Manifestațiile împotriva așa-ziselor „certificate verzi” au fost organizate de deputații partidului Renașterii . La marș au participat mii de oameni din diferite orașe ale țării, care au ajuns la Sofia cu autocarele.Anterior s-a raportat că protestatarii împotriva „certificatelor verzi” au spart cordonul polițienesc din jurul parlamentului și au încercat să asalteze ușa clădirii, care a fost baricadata de ofițerii Gărzii Naționale cu mese și alte obiecte improvizate. Numărul oamenilor legii răniți în confruntări, potrivit ultimelor date, se ridica la 8. Protestatarii adunați în jurul parlamentului s-au îndreptat către clădirea Ministerului Sănătății. În afară de scandarea de lozinci, cortegiul se desfășoară pașnic, situația s-a calmat.

Premierul Kiril Petkov și-a „exprimat regretul” că a fost forțat să se izoleze din cauza faptului ca ar fi, spune el, Covid pozitiv. Potrivit acestuia, altfel s-ar fi întâlnit cu protestatarii în piața din fața parlamentului.
Totodată, șeful guvernului a declarat categoric că certificatele sanitare care se eliberează cetățenilor vaccinați sau bolnavi nu vor fi anulate sub nicio formă.

a consemnat Ciprian Pop