28 septembrie 2021

48% dintre copii şi părinţi s-au confruntat cu stări de anxietate din cauza pandemiei

Distribuie pe rețelele tale sociale:

48% dintre copii şi părinţi s-au confruntat cu stări de anxietate, la care s-au adăugat adesea situaţii de agresivitate, tulburări emoţionale, depresie, tulburări alimentare sau de somn, abuz sau neglijare, dependenţă de ecrane, fobii, (cyber)bullying, tentative de suicid sau consum de substanţe pe parcursul Pandemiei de COVID-19.

Pe parcursul anului 2020 au fost sesizate infracţiuni cu 8.122 de victime copii, iar în primele 7 luni din 2021 au fost sesizate fapte penale cu 5111 victime copii . Un raport al Europol (2020) arată că Europa de Est a devenit în timpul Pandemiei o sursă a producerii materialului de abuz şi/sau exploatare a copiilor în online, la nivel global din cauza restricţiilor de circulaţie şi a prezenţei excesive pe internet.

Pentru a răspunde acestor probleme, Guvernul României a iniţiat, în premieră, Programul Naţional de suport pentru copii în contextul Pandemiei de COVID 19, „DIN GRIJĂ PENTRU COPII”, ale cărui priorităţi sunt:
– Protejarea integrităţii psiho-emoţionale a copiilor prin crearea unor mecanisme de evaluare şi intervenţie pentru asigurarea sănătăţii mintale a acestora în perioada Pandemiei de COVID-19 şi post-pandemie,
– Dezvoltarea unui mecanism de prevenire şi intervenţie multidisciplinară pentru situaţiile de violenţă de natură fizică, sexuală şi emoţională în cadrul familial, instituţional, comunitar şi online.

România devine astfel una dintre primele ţări europene care pune pe agenda publică de priorităţi dimensiunea sănătăţii psiho-emoţionale a copiilor, dar şi siguranţa acestora, în contextul noilor tipuri de ameninţări la care sunt expuşi. Programul aduce o abordare inovatoare în legislaţia naţională, din perspectiva faptului că măsurile sale adresează transversal două probleme majore cu privire la copii, în contextul Pandemiei de COVID-19, respectiv suportul psiho-emoţional şi siguranţa acestora:
– 70.000 de ore de consiliere psihologică şi psihoterapie pentru copiii identificaţi cu tulburări psiho-emoţionale generate de Pandemia de COVID-19,
– introducerea de către Ministerul Educaţiei în curriculum şcolar a tematicilor de educaţie psiho-emoţională, managementul emoţiilor, siguranţa online
– Asigurarea de sesiuni de formare pentru cel puţin 7000 de specialişti în domeniul managementului emoţiilor şi al relaţionării, metode de identificare şi intervenţie în situaţiile disruptive psiho-emoţional.
– Introducerea unui modul de formare a competenţelor în domeniul psiho-emoţional pentru profesori la nivel de masterat didactic,
– Desemnarea de inspectori şcolari dedicaţi pentru managementul incluziunii şi al suportului psiho-pedagogic,
– Realizarea de camere de audieri destinate copiilor victime ale infracţiunilor în fiecare judeţ,
– Dezvoltarea un sistem informatic integrat de analiză şi sortare intuitivă a imaginilor şi clipurilor video cu caracter abuziv împotriva copiilor, care va eficientiza substanţial componenta de combatere a pornografiei infantile şi a exploatării şi abuzului minorilor online,
– Implementarea unui mecanism de alertă în timp real pentru copiii dispăruţi,
– Crearea unui număr unic la nivel naţional pentru urgenţe legate de copii,
– Dezvoltarea Platformei de resurse dingrijapentrucopii.gov.ro dedicată atât copiilor, cât şi specialiştilor şi părinţilor. Aceasta va conţine materiale de specialitate, realizate de profesioniştii în domeniu, ghiduri şi proceduri.

Durata Programului este de 2 ani şi va beneficia de un buget de aproape 6 milioane de euro.

„Acesta a fost unul dintre cele mai ample procese de construcţie participativă, coordonat de la nivelul Guvernului, iar ceea ce mi se pare cu adevărat important este faptul că au fost implicaţi în mod activ însăşi beneficiarii măsurilor propuse, respectiv COPIII” – a declarat Prim-Ministrul Florin Cîţu.

„Programul are datele necesare pentru a se constitui într-un început şi un model de cum se poate dezvolta colaborativ şi cuantificabil o politică publică naţională care reformează şi aduce la zi zone neadresate de decenii. Am pornit acest demers având convingerea că putem schimba paradigma în domeniul complex al dezvoltării stării de bine a copiilor noştri”- Consilier de stat Mădălina TURZA

Comitetul interministerial pentru elaborarea Programului naţional de suport pentru copii în contextul Pandemiei de COVID 19, „DIN GRIJĂ PENTRU COPII” a finalizat la sfârşitul lunii august lucrările tehnice. Timp de trei luni, zeci de experţi, psihologi, medici psihiatri, elevi şi părinţi au contribuit la elaborarea unuia dintre cele mai ample programe dedicate stării de bine a copilului şi familiei. Comitetul a fost înfiinţat prin decizia prim-ministrului Florin Cîţu, a fost coordonat de consilierul de stat Mădălina TURZA şi a avut ca scop elaborarea proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pentru adoptarea Programului. Ordonanţa se află în acest moment pe circuitul de avizare.

Membrii Comitetului şi ai grupurilor tehnice de lucru: Administraţia Prezidenţială, Ministerul Educaţiei, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Ministerul Finanţelor, Serviciul pentru Telecomunicaţii Speciale, Inspectoratul General al Poliţiei Române, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii, Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse, Centrul Naţional pentru Sănătate Mintală şi Luptă Antidrog, Colegiul Psihologilor din România, Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România, Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi, Consiliul Naţional al Elevilor, Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România, Asociaţia Municipiilor din România, Asociaţia Oraşelor din România, Asociaţia Comunelor din România, Asociaţia Română de Psihiatrie şi Psihoterapie, Asociaţia Română de Psihiatrie a Copilului şi Adolescentului şi Profesii Asociate, Asociaţia ProActa Edu, Transilvania College, Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Asociaţia eLiberare, Salvaţi Copiii, UNICEF România.