31 iulie 2021

5 percheziţii la locuinţele unor persoane bănuite că ar fi sustras produse petroliere

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Ieri, 20 iulie, poliţiştii Serviciului de Ordine Publică Prahova au efectuat 5 percheziţii, în localităţi din Prahova, la locuinţele unor persoane bănuite că ar fi sustras produse petroliere din cantităţile transportate cu autocisternele, pentru staţiile de distribuţie a carburantului. 5 mandate de aducere au fost puse în executare.

Din cercetări a reieşit că, începând cu luna mai a.c. şi până în prezent, trei bărbaţi, cu vârste între 34 şi 52 de ani, din judeţul Prahova, ar fi sustras produse petroliere şi ar fi desfăşurat activităţi de prelucrare, transport şi comercializare a acestora, în afara unui antrepozit fiscal.

La punctul de lucru al unei societăţi comerciale, ar fi fost descoperit un autocamion, în care se afla o cantitate foarte mare de ţigarete de contrabandă.

Astfel, în urma percheziţiilor, au fost ridicate înscrisuri, telefoane mobile, 85.550 de litri produs petrolier şi 9.313.340 de ţigarete, fără timbru fiscal aplicat.

Valoarea totală a ţigaretelor indisponibilizate este de 4.657.670 de lei.

De asemenea, au fost indisponibilizate o cisternă şi un autocamion, până la finalizarea cercetărilor.

3 dintre persoanele bănuite au fost reţinute pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, pentru luarea unei alte măsuri preventive.

La activităţi, au participat poliţişti ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din Prahova şi ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române. Comunicat de presă – IGPR