Publicat: 21 Februarie, 2020 - 13:07
Share

În luna ianuarie 2020, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a cuprins în programele de formare profesională organizate prin intermediul centrelor regionale de formare profesională a adulţilor şi centrelor proprii din cadrul agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, 606 persoane.

Dintre acestea, 477 sunt şomeri, 91 sunt persoane beneficiare de formare la locul de muncă prin programe de ucenicie. Restul de 38 persoane participante la cursuri de formare profesională fac parte din categoria celor care nu beneficiază de gratuitate, potrivit prevederilor legale în vigoare.

În perioada de referinţă au fost organizate 30 de programe de formare profesională gratuite dintre care, 14 programe de calificare/recalificare şi 16 programe de iniţiere, perfecţionare sau specializare.

În ceea ce priveşte participarea şomerilor la cursurile de formare profesională, cel mai ridicat interes pentru astfel de programe s-a înregistrat în rândul persoanelor cu vârsta peste 45 de ani (39,20%), urmaţi de cei din grupa de vârstă 35-45 de ani (27,26%), de tinerii cu vârsta cuprinsă între 25 şi 35 de ani (17,61%) la polul opus fiind cei cu vârsta sub 25 de ani (15,93 %).
În funcţie de nivelul de studii al şomerilor participanţi la cursurile de formare profesională, cei mai mulţi cursanţi, 275 persoane (57,65%) au studii profesionale, liceale sau postliceale, urmaţi de cei cu studii primare şi gimnaziale - 125 persoane (26.21%) şi cei cu studii superioare - 77 persoane (16,14%).

Principalele meserii/ocupaţii, în funcţie de numărul de participanţi, pentru care s-au organizat programele de formare profesională gratuite pentru şomeri în luna ianuarie 2020 sunt: lucrător în comerţ - 74, operator introducere, validare şi prelucrare date - 54, agricultor în culturi vegetale şi crescător de animale - 46, inspector (referent) resurse umane - 31, competenţe cheie - comunicare în limba română - 26, agent de securitate - 25, îngrijitor de copii - 23, croitor imbrăcăminte după comandă - 20, electrician constructor - 19, operator introducere, prelucrare, validare date - 19, instalator instalatii tehnico sanitare si gaze - 16, machior -16, recepţioner hotel -15, asistent manager - 14, frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist - 14, manager proiect - 14.

Mai multe informaţii privind stadiul realizării "Planului naţional de formare profesională" al ANOFM sunt disponibile pe www.anofm.ro , la secţiunea Programe, Strategii, Statistici.