Publicat: 4 Februarie, 2019 - 11:45

700 de copii din localitatea ilfoveana Afumati au fost, vineri, beneficiarii editiei cu numarul 53 a campaniei de "Preventie si Educatie pentru Sanatate" si totodata prima din anul 2019. Voluntarii Paraclisului Catedralei Mantuirii Neamului le-au prezentat tinerilor notiuni de igiena personala, de nutritie si metabolism, dar si tehnici de imbunatatire a posturii si de combatere a fenomenului de bullying. In semn de apreciere a voluntarilor, la sfarsitul prezentarii, un grup de elevi imbracati in costume populare a sustinut un scurt program artistic, iar voluntarii le-au oferit tuturor copiilor produse de igiena orala.

Danut Pruna, coordonatorul voluntarilor Paraclisului Catedralei Mantuirii Neamului, a declarat:"O activitate foarte utila pentru copii, mai ales pentru cei care provin din mediul rural, aici fiind foarte aproape de Bucuresti, acesti copii cunosteau foarte multe notiuni despre cum sa isi ingrijeasca sanatatea, insa e foarte important pentru acestia sa vina un medic si sa le intareasca ca toate aceste lucruri sunt foarte importante pentru ca mai tarziu acestia sa nu aiba probleme de sanatate. In acest an, ne dorim sa desfasuram foarte multe activitati de preventie. Toate prezentarile specialistilor, de astazi, au fost adaptate conform varstei copiilor si i-am grupat pe trei serii, fiecare serie a cate 230 de tineri, aproximativ".

Dr. Simona Carniciu, medic specialist in Diabet, Boli metabolice si Nutritie si voluntar al Paraclisului Catedralei Mantuirii Neamului, a specificat: "De foarte multe ori, copii vor sa manance acele lucruri nesanatoase pe care le mananca ceilalti colegi si de fiecare data cand cineva vine cu ceva sanatos la scoala este vazut ca un intrus. Drept urmare, este foarte bine sa facem aceste campanii pentru ca de aici se porneste totul, din scoala pentru ca un parinte care este constiincios, care are grija si stie principiile alimentatiei sanatoase degeaba ii da un pachet sanatos copilului la scoala daca acesta nu poate sa il manance de rusine fata de colegi sau pur si simplu ca este antrenat intr-o alimentatie nesanatoasa colectiva".

Gelu Costache, asistent balneofiziokinetoterapie si recuperare medicala, voluntar al Paraclisului Catedralei Mantuirii Neamului, a spus: "Ca de fiecare data, insistam pe faptul ca igiena personala este principala bariera in vederea imbolnavirii si acum, mai mult ca de obiecei, trebuie sa insistam pe faptul ca indiferent ca poarta masca sau nu, cel mai important este spalatul cu apa si sapun pentru pastrarea unei sanatatii atat ca copii, cat si ca adulti". Gelu Costache le-a mai vorbit elevilor si despre cum sa se feresca de virusul gripal, avand inm vedere ca in Romania a fost declarata epidemie de gripa.

Raluca Simion, psihoterapeut si voluntar la Paraclisul Catedralei Mantuirii Neamului, a mentionat: "Ca psiholog le-am vorbit copiilor despre cum sa isi calmeze furia si cum sa identifice fenomenul de bullying pentru ca e diferit de o simpla cearta si o simpla suparare, fenomenul de bullying implica o furie constanta care este special directionata de anumiti copii catre anumiti copii. Am incercat sa le livrez cateva metode prin care ei sa reuseasca sa se calmeze si sa isi puna stop emotiilor negative".

Dr. Claudia Buduna, medic stomatolog, voluntar la Paraclisul Catedralei Mantuirii Neamului, a afirmat: "Am fost placut impresionata de copii din aceasta localitate, chiar stiam, aveau notiunea de baza ceea ce ne-a fost si noua mult mai usor, doar am punctat ceea ce nu stiau ei, am corectat, le-am explicat periajul corect, de ce este important sa ne spalam corect pe dinti de doua ori pe zi si am punctat importanta vizitei la stomatolog de doua ori pe an".

Farmacist Sorina Aurică, voluntar la Paraclisul Catedralei Mantuirii Neamului, a constatat: "Ne bucuram ca am venit, astazi, aici in Afumati, chiar daca in plina epidemie de gripa si am remarcat faptul ca se vede apropierea de Bucuresti, copiii sunt mult mai receptivi, au mult mai multe notiuni, insa, ca de fiecare data, cum li se intampla si adultilor, problema nu o reprezinta atat notiunile, cat implementarea lor, adica lucrurile se stiu, insa nu se aplica. Aici, copiii au fost receptivi la prezentarile noastre, ceea ce este imbucurator!".

Preot Paroh Florin Ionica, de la Parohia Afumati 2, Judetul Ilfov, a argumentat: "Parohia noastra s-a organizat in acest parteneriat frumos pe plan local cu Scoala Afumati reprezentata prin doamna directoare Pena Izabela si prin domnul primar Dumanica Gabriel, s-a mobilizat prin organizarea efectiva a evenimentului si prin oferirea la plecarea elevilor a unui sandvis si a unei ape plate. Un eveniment deosebit pentru toti copiii si tinerii comunei Afumati, lucru remarcat si de cadre didactice, de Primarie si de noi preotii si de parintii elevilor implicati".

Primarul comunei Afumati, Dumanica Gabriel, a conchis: "Cu siguranta este unul dintre cele mai mari evenimente, un eveniment de care ne bucuram ca are loc in comuna Afumati. Scoala este considerata o prioritate de Primaria si Consiliul Local si suntem mereu alaturi de ei si venim tot timpul cu proiecte noi. Acest proiect al Paraclisului Catedralei Mantuirii Neamului ne-a incantat foarte mult". 

Peste 12.000 de persoane din 13 judete au beneficiat pana cum de sprijinul voluntarilor Paraclisului Catedralei Mantuirii Neamului, in cadrul Campaniei de "Preventie si Educatie pentru Sanatate".

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Toate acțiunile social-filantropice ale Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului sunt derulate de către voluntari sub coordonarea atentă a părintelui arhimandrit Ciprian Grădinaru.

 

 

Tag-uri Geo: