7 august 2022
Cosmin Gusa
Distribuie pe rețelele tale sociale:

”Perfidul Albion” începe să plătească pentru oalele sparte

Marea Britanie. Fiecare dintre voi, admirativ sau peiorativ, ați avut destule momente în viață în care ați gândit asupra consecințelor acțiunilor britanicilor asupra marilor întâmplări planetare, fie că era vorba despre politică, comerț, finanțe, cultură, sport, religie, iar în ultimii ani cei cca 1 milion de români rezidenți acolo i-au făcut și pe toți britanicii să descopere România în cele mai diverse moduri.

Eticheta de ”Perfidul Albion”, deși veche și bine înrădăcinată, nu prea a mai fost aplicată însă Marii Britanii în ultimele decade, interesele puternicilor din City-ul londonez de a bloca raportările peiorative asupra acțiunilor samavolnice ale liderilor supușilor Reginei fiind mari, iar forța lor de a influența mass-media mondială fiind covârșitoare. BREXIT-ul i-a proiectat însă pe britanici în lumina oprobiului celorlalți cetățeni ai Uniunii Europene, ce-au considerat că Marea Britanie a spart frontul organizației menite să mențină pacea și prosperitatea pe continentul nostru, și de-atunci eticheta de perfidie le-a fost asociată din nou.

Cei interesați au început să le (re)descopere trădările, matrapazlâcurile economico-financiare, bogăția uriașă sau actele imorale ale membrilor familiei regale, slăbiciunea sau șantajabilitatea liderilor politici, și doar pandemia indusă, iar acum conflictul ucrainean, au putut bloca parțial raportările proaste despre Marea Britanie și efectul negativ al acțiunilor sale în diverse domenii cheie ale organizării lumii. Decăderea britanică s-a produs însă, iar imaginea plastică a acesteia este vizibilă azi prin episodul Boris Johnson, despre ale cărui fapte reprobabile se miră azi până și cei ce l-au susținut. Nu le înșir aici, dar rețineți că argumentul final pentru descăunarea sa a fost impunerea ca membru în Camera Lorzilor a fiului unui puternic oligarh rus (!), unde toți cei care pricepem politică am înțeles c-a fost vorba despre bani mulți primiți de Boris pentru acest serviciu, dar și că dovezile despre transferul sumelor au fost furnizate celor de la MI5 chiar de către oamenii lui Putin, sătui de invectivele și pofta de război pe care Johnson le-a expus în ultimele luni.

Dacă vă uitați însă la lista celor opt candidați pentru viitoarea șefie a Partidului Conservator și a Guvernului Britanic o să pricepeți circul luptei pentru putere care va urma, circ așezat peste situația de decredibilizare internațională sugerată de mine mai sus. În primul rând printre candidați nu e niciunul de calibru, care să fi marcat cumva pozitiv politica internă sau să conteze ca personalitate internațională. Toți au statutul de a fi acceptat prostiile și aberațiile lui Johnson din ultimii ani, lucrând în mod obedient și cointeresat sub șefia sa, cu excepția relativă a lui Penny Mourdant, rezervistă a Marinei Regale și fost ministru al apărării, ce-a plecat din funcție la instalarea guvernului Johnson.

Printre candidații cu șanse este Rishi Sunak, un britanic de origine indiană fost director la Goldman Sachs și ministru de finanțe până acum o săptămână, ce și-a făcut nunta în Bangalore-India. Cocktailul candidaturilor este completat de către Sajid Javid, un britanic-pakistanez considerat printre cei mai bogați politicieni, ministru al sănătății și implementatorul măsurilor excesive din pandemie, un fel de Arafat al lor (fost bancher la Deutsche Bank și Chase Manhattan). Altul este Nadhim Zadhavi, britanic-irakian de origine kurdă, născut în Bagdad, ce-a fost ministru la educație și s-a ocupat intens și de Covid.
Nu mai insist, o să fie timp cu descrierea substraturilor geopolitice ale luptei pentru putere în Marea Britanie, dar vă e clar și așa deja cam despre ce e vorba și câtă ”predictibilitate și coerență” guvernamentale îi așteaptă pe britanici. Însă era de așteptat să se intre într-o asemenea vrie politică ținând cont de dezastrele geopolitico-diplomatice pe care Regatul Unit le-a generat în ultima vreme, iar supușii Reginei le-au acceptat, cum altfel, decât în mod … supus.
În altă cheie, am notat cu satisfacție palma mare pe care au încasat-o britanicii chiar ieri la Wimbledon, competiție la care au refuzat în mod prostesc participarea sportivilor ruși și belaruși. ”Mâna divină” a făcut ca învingătoare să fie Elena Rybakina, o rusoaică nevoită să reprezinte oficial Kazahstanul, și pe care reprezentanții familiei regale au fost obligați s-o aplaude și premieze (și care sportivă a fost chinuită de jurnaliști în fiecare conferință de presă de după meciuri cu întrebări despre Rusia și Putin, la care le-a răspuns cu calm, până ieri după victorie, când le-a comunicat ironic și meritat că nu mai pricepe întrebarea pentru că … nu înțelege bine limba engleză 😉 ).
În ce mă privește, în plan sportiv, aștept azi și victoria normalului și anti-vaccinistului Djokovic la Wimbledon, ca o consolare tonică în urma exceselor transumaniste la care cei ca mine am fost supuși în ultima perioadă.

Cozmin Gușă