Publicat: 9 Aprilie, 2015 - 13:13
Share

'Procedura de desemnare a delegaților pentru lucrările celui de-al 12-lea Congres al Uniunii s-a desfășurat pe parcursul săptămânilor trecute, rezultatul constând în numirea a 778 de delegați cu drept de vot, iar Kelemen Hunor este singurul candidat pentru funcția de președinte al formațiunii', a declarat, la Cluj, Kovacs Peter, principalul organizator al Congresului. Evenimentul de anvergură va avea loc în perioada 17-18 aprilie și va fi găzduit de Casa de Cultură a Studenților din Cluj.

'Congresul are 383 de delegați cu mandat corporativ, mai exact aceștia ocupă funcții care le conferă, din oficiu, statutul de delegați. Este vorba despre membrii CRU și ai Secretariatului General, respectiv președinții și vicepreședinții UDMR ai consiliilor județene, primarii și viceprimarii UDMR din municipii. Alți 395 de delegați au fost desemnați de organizațiile teritoriale și județene, platformele interne ale Uniunii, respectiv de Conferința Tinerilor Maghiari (MIERT) și Organizația de Femei', a precizat secretarul general al UDMR.

Kovacs Peter a precizat, totodată, că nu s-au înregistrat contestații în procesul de numire a candidaților, iar candidatura președintelui Kelemen Hunor a fost acceptată de Comisia de Supraveghere a Statutului Uniunii, procedura desfășurându-se conform regulamentului în vigoare.