25 aprilie 2024

Titus Corlăţean l-a primit pe David Muniz, Însărcinatul cu afaceri a.i. al SUA în România

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Preşedintele Comisiei pentru politică externă a Senatului, Titus Corlăţean, l-a primit, joi, 24 mai a.c., pe domnul David Muniz, Însărcinatul cu afaceri a.i. al Statelor Unite ale Americii în România.

În cadrul dialogului au fost abordate principalele concluzii în urma vizitei la Washington D.C. a senatorului Corlăţean, din data de 4 mai a.c., în cadrul căreia a avut întrevederi cu senatorul Robert Menendez, preşedintele Comisiei pentru relaţii externe a Senatului Statelor Unite ale Americii, cu o serie de alţi senatori democraţi şi republicani, cu atribuţii în domeniul relaţiilor externe şi securităţii naţionale precum şi cu reprezentanţi ai Departamentului de Stat al SUA.

Aspectele principale ale discuţiei s-au referit la evoluţiile de securitate din regiunea bazinul Mării Negre, care decurg din agresiunea Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.

Au fost trecute în revistă ultimele evaluări legate de evoluţia situaţiei din Ucraina, precum şi cele referitoare la Republica Moldova/Transnistria.

Preşedintele Comisiei de politică externă a Senatului României a confirmat invitaţia adresată omologului său, senatorul Robert Menendez, preşedintele Comisiei pentru relaţii externe a Senatului Statelor Unite ale Americii, de a efectua o vizită oficială în România, în cursul acestui an, invitaţie care a fost în principiu acceptată anterior de demnitarul american.

Totodată, cei doi interlocutori au subliniat necesitatea marcării, din punct de vedere politic, la un nivel corespunzător, a aniversării, în cursul anului 2022, a 25 de ani de la semnarea Parteneriatului Strategic între România şi Statele Unite.

Sursa foto: Senat