21 mai 2022

A fost adoptată o nouă ordonanţă de urgenţă prin care se stabileşte acordarea în continuare a şomajului tehnic şi a indemnizaţiei în valoare de 75% din salariul mediu brut

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Miercuri, 19.01.2022, a fost adoptată o nouă ordonanţă de urgenţă prin care se stabileşte acordarea în continuare a şomajului tehnic şi a indemnizaţiei în valoare de 75% din salariul mediu brut, inclusiv pentru persoanele care realizează venituri din drepturi de autor şi conexe.

În urma tuturor acţiunilor şi solicitărilor transmise de Asociaţiile MUZE – Asociaţia pentru Teatru, Film, Muzică şi Dans şi A.L.I.S – Asociaţia Lucrătorilor în Industria Spectacolelor, artiştii şi lucrătorii culturali nu vor fi lăsaţi fără singura sursă de venit şi formă de protecţie de care au putut beneficia până acum, situaţie generată de restricţiile dure privind desfăşurarea activităţilor din sectorul cultural.

Acest nou text de lege aduce modificări importante în ceea ce priveşte procedura de aplicare şi acordare a indemnizaţiei, modificări ce, în mod normal, ar trebui să extindă plaja de potenţiali beneficiari, condiţiile anterioare permiţând doar unui procent scăzut de persoane ce activează în sectorul artistic să poată beneficia de această formă de ajutor.

Prima modificare majoră este cea prin care SE ELIMINĂ obligaţia încărcării unui contract valabil pe perioada interdicţiilor sau a limitării activităţilor pentru cei care obţin venituri din drepturi de autor şi/sau conexe şi pentru cei care prestează activităţi suport în cadrul spectacolelor şi evenimentelor.

A doua schimbare uriaşă este cea prin care SE ELIMINĂ obligaţia depunerii hotărârii prin care se impune restricţionarea totală sau parţială a activităţii.

Nu în ultimul rând, au fost clarificate situaţiile punctuale în care se acordă aceste indemnizaţii, în scopul de a nu mai exista interpretări ale textului de lege, şi anume în momentele în care activitatea celor cărora se adresează este INTERZISĂ, SUSPENDATĂ sau CAPACITATEA DE FUNCŢIONARE ESTE LIMITATĂ.

Prin acest document, această indemnizaţie s-a stabilit a se acorda până la data de 31 martie 2022. Forma şi conţinutul cererii şi al declaraţiei pe proprie răspundere se vor aproba prin ordin al ministrului muncii şi solidarităţii sociale, la propunerea Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.