8 decembrie 2021

A fost vernisată expoziţia „Ovidius Art Exhibition”

Distribuie pe rețelele tale sociale:

La Universitatea Ovidius din Constanţa a fost vernisată expoziţia „Ovidius Art Exhibition”

Facultatea de Arte a Universităţii Ovidius din Constanţa (UOC) a vernisat, săptămâna aceasta, expoziţia „Ovidius Art Exhibition”, manifestare culturală a profesorilor şi studenţilor, specializările Pedagogia artelor plastice şi decorative (licenţă) şi Educaţia vizuală prin studiul peisajului şi al figurii (master), organizată sub egida Centrului de Cercetare Ştiinţifică şi Creaţie Artistică „Euxin”, informează conf. univ. dr. Ovidiu Felipov.

Expoziţia panotată în holul central al Corpului A din Campusul UOC poate fi vizitată până pe data de 15 decembrie 2021 intrarea fiind liberă, în condiţiile specific impuse de pandemie.

Potrivit organizatorilor, evenimentul reprezintă o punte între deceniile de experienţă artistică şi creativitate ale profesorilor şi noile perspective şi conexiuni imagistice deosebite, aparţinând studenţilor.

„Experimentul lucrului împreună în atelierul Facultăţii de Arte şi împărtăşirea finalităţii acestuia, adică expunerea pe simeze, pune artiştii vizuali, profesori şi studenţi laolaltă, într-o conexiune profundă de cunoaştere şi redare a realităţilor esenţiale ale actului educaţional”, a declarat decanul facultăţii, prof. univ. dr. Daniela Vitcu.

Profesorii care au participat cu lucrări în cadrul „Ovidius Art Exhibition” sunt: prof. univ. dr. Florin Stoiciu, conf. univ. dr. Gheorghe Caruţiu, conf. univ. dr. Sînziana Romanescu, lect. univ. dr. Lelia Rus, lect. univ. dr. Alexandru Şerbănescu, asist. univ. dr. Florentin Sîrbu, asist. univ. dr. Dragoş Petrişor şi conf. univ. dr. Ovidiu Felipov, curatorul expoziţiei.

„Ovidius Art Exhibition” este o manifestare artistică ce militează pentru libertatea de creaţie şi de exprimare, în contextul adaptării la noua realitate impusă de pandemie.

„În această nouă realitate, actul educaţional universitar a devenit extrem de complex, iar lucrările profesorilor şi studenţilor noştri dimensionează, din perspectivă plastică, percepţiile privind noile necesităţi psihologice ale miracolului şi oferă publicului spectator tot atâtea ipostaze estetice ale instantaneelor realităţii subiective”, a declarat ofiţerul de Comunicare şi PR al Facultăţii de Arte, conf. univ. dr. Alina Cristea.

Biroul de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa