30 iunie 2022

A început testarea platformei „Primărie fără Hârtie”

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Sectorul 6 al Municipiului Bucureşti a început implementarea proiectului „Primărie fără hârtie şi implicarea cetăţenilor în planificarea strategică a Sectorului 6”, prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020, în cadrul CP12/2018.

Astăzi, 17 ianuarie, angajaţii Registraturii din cadrul Biroului Unic au fost primii care au participat la sesiunea de instruire şi de testare a platformei. Aceştia au fost împărţiţi în două grupe, respectând distanţarea socială şi ţinându-se cont de egalitatea de şanse şi gen.

„Oamenii nu vor mai fi obligaţi să se deplaseze la Primăria Sectorului 6 ca să obţină documentele de care au nevoie. Ne referim aici, spre exemplu, la certificate de urbanism, autorizaţii comerciale, eliberare orar de funcţionare, petiţii şi sesizări, se vor putea înscrie în audienţă la primar, viceprimar, directori etc. Urmărim reducerea timpului de înregistrare a unui document transmis electronic cu 90% faţă de momentul actual pentru cei care îşi vor face cont pe platformă. Cetăţenii care nu îşi vor face cont şi se vor deplasa la sediile noastre vor fi asistaţi. Anul acesta vom extinde conceptul ‘Primărie fără hârtie’ şi la restul instituţiilor subordonate. Platforma va putea fi accesată începând cu luna martie, pe noul site primărie6.ro, ce va fi lansat în aceeaşi perioadă”, a declarat Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6.

Vor urma încă două zile de instruire şi testare cu restul angajaţilor Biroului Unic, iar sesiunea va continua cu celelalte departamente funcţionale din cadrul Primăriei Sectorului 6 al Municipiului Bucureşti.

Odată cu implementarea proiectului „Primărie fără Hârtie”, cetăţenii nu vor mai fi obligaţi să se deplaseze la Primăria Sectorului 6 ca să obţină documentele de care au nevoie.

Proiectul urmăreşte, de asemenea, reducerea timpului de înregistrare a unui document transmis electronic cu 90% faţă de momentul actual.

Totodată, prin implementarea „Primărie fără Hârtie”, arhivarea documentelor se va face electronic, iar fluxul informaţional din cadrul instituţiei va fi digitalizat.