21 septembrie 2021

A încetat din viaţă scriitorul şi omul politic Nicolae Dabija

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Scriitorul şi omul politic Nicolae Dabija s-a născut la 15 iulie 1948, în Codreni-Chişinău, Republica Moldova, potrivit dicţionarului „Membrii Academiei Române / 1866-2003” (Bucureşti, Ed. Enciclopedică / Ed. Academiei Române, 2003). A fost nepotul arhimandritului Serafim Dabija, unul din marii duhovnici români, deportat în Gulag în 1947.

În 1972, a absolvit Universitatea de Stat din Chişinău.

În calitate de redactor-şef al săptămânalului „Literatura şi Arta”, editat de Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, a avut un rol important în lupta de renaştere naţională din Republica Moldova. Săptămânalul condus de Nicolae Dabija a fost, în anii 1988-1989, cea mai importantă publicaţie care susţinea revenirea limbii române la grafia latină şi decretarea ei ca limbă oficială în RSS Moldovenească.

A fost lector la catedra de literatură română a Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, lector superior la catedra Ştiinţele comunicării a Universităţii Libere Internaţionale din Moldova.

A debutat cu volumul de versuri „Ochiul al treilea” (1975). Au urmat culegerile de proză: „Apă neîncepută” (1980); „Zugravul anonim” (1985); „Aripă sub cămaşă” (1989); „Dreptul la eroare” (1993); „Lacrima care vede” (1994); „Oul de piatră” (1995); „Fotograful de fulgere” (1998); „Tăceri asurzitoare” (2000); „Nu vă îndrăgostiţi primăvara!” (2013) şi altele.

Nicolae Dabija a scris şi literatură pentru copii: „Poveşti de când Păsărel era mic” (1980); „Alte poveşti de când Păsărel era mic” (1984); „Domnia lui Ştefan cel Mare” (1991); „Nasc şi la Moldova oameni” (1992). A fost autorul manualelor şcolare „Daciada, ciclu de manuale pentru clasele I-IV” (1991-1993) şi „Literatura română pentru clasa a VI-a” (1998-2002), conform dicţionarului citat.

A alcătuit o „Antologie a poeziei vechi moldoveneşti” (1988) şi a tradus din Federico Garcia Lorca, Goethe, Jukovski.

A fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova între 1990-1994 şi 1998-2001, susţinând drepturile românilor din Basarabia. A ocupat funcţiile de preşedinte al Societăţii „Limba noastră cea română”, preşedinte al „Asociaţiei Oamenilor de ştiinţă, cultură şi artă din Republica Moldova”, vicepreşedinte al „Ligii culturale a românilor de pretutindeni”, preşedinte al „Forului Democrat al Românilor din Republica Moldova”, conform necrologului publicat de guvernul de la Chişinău. De asemenea, din anul 2016, a fost preşedinte al Mişcării „Sfatul Ţării-2″, asociaţie nonguvernamentală care şi-a propus întregirea naţiunii române, potrivit unui comunicat de presă al Universităţii Ştefan cel Mare” din Suceava.

Ideile sale politice sunt expuse în volume de eseuri precum: „Pe urmele lui Orfeu” (1983); „Moldova de peste Nistru – vechi pământ strămoşesc” (1991);” Libertatea are chipul lui Dumnezeu” (1997); „Icoană spartă, Basarabia” (1998); „Harta noastră care sângeră” (1999); „La est de vest” (2001); „Vai de capul nostru!” (2001); „În căutarea identităţii” (2002); „Drumul spre biserică” (2013); „Urma sârmei ghimpate” (2013); „Manifest de Unire” (2013).

Pentru activitatea literară, i-au fost decernate: Premiul Naţional al Republicii Moldova (1988), Marele Premiu „Nichita Stănescu” (1992), Premiul „Giacomo Leopardi” al Centrului Mondial al Poeziei (2015), Prix de l’Autre Edition (2016), Marele premiu „Dulce Maria Loynaz” al Festivalului Internaţional de Poezie de la Havana (2017).

În 1995, a fost distins cu Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române.

A fost cavaler al „Ordinului Republicii” (1996), cea mai înaltă distincţie a Republicii Moldova, precum şi comandor al Ordinului naţional „Steaua României” (2000).

Începând cu 21 iulie 2003, a fost membru de onoare din străinătate al Academiei Române.

În anul 2010, Academia de Studii Înalte din România i-a acordat titlul de „Honoris Causa” şi titlul onorific de Academician în semn de înaltă preţuire şi respect pentru întreaga activitate. În 2012, a devenit membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova.

Preşedintele României i-a decernat, în anul 2014, Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer, „în semn de înaltă preţuire pentru promovarea culturii, limbii şi spiritualităţii româneşti”.