3 decembrie 2021

A IX-a ediţie a Congresului UMFCD va reuni peste 11.000 de participanţi

Distribuie pe rețelele tale sociale:

O nouă ediţie a Congresului Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti va debuta joi, 25 noiembrie, ora 9, în format hibrid, si va inregistra, dupa estimările organizatorilor, un nou record al numărului de participanţi, peste 11.000 de studenţi, medici rezidenţi, medici specialişti, medici primari din toate specialitatile, farmacisti, cercetatori stiintifici şi cadre didactice universitare .

Această a-IX-a ediţie a Congresului Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti cuprinde o serie largă de sesiuni tematice dedicate celor mai recente descoperiri din medicină, prezentate de personalităţi ale cercetării ştiinţifice medicale internaţionale, renumiţi speakeri din Anglia, Italia, Spania, Suedia, Belgia, SUA şi România.

„Longevitatea Congresului UMF „Carol Davila” din Bucureşti care atinge anul acesta a IX-a ediţie vine să reconfirme ideea de tradiţie a acestui amplu eveniment ştiinţific cu largă participare internaţională, manifestare care, atât prin numărul mare de participanţi, prin valoarea speakerilor români şi străini, si prin actualitatea lucrărilor ce vor fi prezentate, se arată a fi una de înaltă ţinută academică, o dovada ascensiunii continue a UMFCD în topurile internaţionale de prestigiu, precum TOP Shanghai unde, anul acesta Universitatea noastră se poziţionează în intervalul 101-150, în domeniul Stiinte Medicale- Medicina Clinica, a declarat Prof.Dr.Viorel Jinga, Rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.

În acest an, Congresul UMFCD aduce in fata participanţilor o reflecţie medicala şi socială asupra „Impactului pe termen lung al infecţiei SARS-CoV-2”, într-o sesiune specială organizată în parteneriat cu Federaţia Europeană a Academiilor de Medicină- FEAM, moderată de preşedintele FEAM, Prof. Dr. Ştefan Constantinescu si de Presedintele Senatului Unviersităţii de Medicina şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, Prof dr. Dragos Vinereanu.

Prof. Dr. Simona Ruţă, Prorector cu probleme de cercetare ştiinţifică al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, a subliniat „Congresul aduce în prim plan experienţa profesioniştilor din domeniul medical in cei doi ani de pandemie, cu sesiuni ce abordeaza integrat consecintele infectiei SARS CoV-2 asupra multor patologii şi provocările legate de efectele sale la distanţă şi sechelele pe termen lung. Prin intermediul FEAM, vom discuta cu specialişti din Uniunea Europeana despre influenţa pandemiei asupra accesului la servicii medicale curative si profilactice, despre impactul asupra sănătăţii mintale a populaţiei, asupra sistemului de educaţie şi a interacţiunilor sociale, încarcând să definim perspectivele de redresare şi soluţiile de viitor pentru evitarea altor crize similare. Această abordare interdisciplinară generează un spaţiu al comunicării şi al deschiderii către progres prin cercetare ştiinţifică”

Întreg evenimentul poate fi urmărit în perioada 25-27 noiembrie 2021, pe platforma online www.congresumf.ro, simultan pe 3 canale de transmisie, iar multi speakeri si moderatori vor fi prezenţi in cele trei ministudiouri amenajate in Palatul Facilităţii de Medicina din Bucuresti. Ceremonia oficială de deschidere a Congresului Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti va avea loc joi, 25 noiembrie, ora 12:30 , în prezenta unor invitaţi de prestigiu, reprezentanţi de seamă ai unor instituţii de învăţământ superior din România, precum şi ai unor importante instituţii de stat.

„Competiţia Tânărului Cercetător”, o nouă provocare

Dincolo de complexitatea lucrărilor ştiinţifice ce vor fi prezentate, Congresul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” înscrie în programul ştiinţific şi „Competiţia Tânărului Cercetător” în cadrul căreia vor fi premiate lucrările ce dovedesc excelenţa în cercetarea stiintifica. Lucrările cu autori principali sub 35 de ani, trimise pentru secţiunile de specialităţi medicale, chirurgicale, preclinice, medicină dentară, farmacie, au fost evaluate de cate doi recenzori, fără a se cunoaşte identitatea autorilor. Lucrările cu mediile cele mai mari din fiecare categorie au fost selectate pentru prezentare in cadrul Congresului, vineri, 26 noiembrie, începând cu ora 8.00, iar juriul fiecărei secţiuni, format din 3 experţi in domeniu va selecta câştigatorul, care va beneficia de un premiu constând într-o participare la un congres european.

Congresul UMFCD, eveniment cu important rol educaţional pentru comunitatea medicală din ţară, a reunit până acum, la primele opt ediţii (2013-2020), peste 30.000 de participanţi şi aproximativ 1.300 de lectori (membri ai Academiei Române, profesori, conferenţiari, medici).
Evenimentul este creditat cu 18 credite de Educaţie Medicală Continuă de către Colegiul Medicilor din România, 24 de ore de Educaţie Farmaceutică Continuă de către Colegiul Farmaciştilor din România şi 24 de ore de Educaţie Medicală Continuă de către Colegiul Medicilor Stomatologi din România.