3 decembrie 2021

A treia ediție a programului național „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”

Selective focus on stack of LEI romanian money. Lei banknotes isolated.

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Începând cu 24 noiembrie, ONG-uri și grupuri de inițiativă din cele 5 noi orașe pot aplica pentru unul dintre granturile nerambursabile prin intermediul celei de-a treia ediții a programului național „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”. Valoarea totală a granturilor oferite de Lidl România este de peste 1.225.000 de lei. Programul este coordonat la nivel național de Federația Fundațiile Comunitare din România prin 5 fundații comunitare din rețeaua federației. Fiecare fundație va acorda prin concurs, finanțări în valoare de 245.000 lei și mentorat, pentru cele mai bune soluții locale la provocări în domeniile mediu și educație.

Astfel, în comunitățile din Botoșani, Buzău, Craiova, Lugoj și Turda vor putea fi puse în practică inițiative precum: amenajarea de grădini urbane în cartiere și hub-uri educaționale, ateliere anti-risipă și de reutilizare creativă a materialelor, șezători urbane intergeneraționale, informarea și conștientizarea locuitorilor orașului pe tematici de natură, biodiversitate, tururi de „citizens science”, și multe alte idei din comunitate din cele două domenii.

Obiectivele pe care trebuie să le aibă în vedere aplicanții din fiecare oraș au fost fundamentate în urma unui proces intensiv de cercetare și dialog cu administrațiile locale și societatea civilă. Respectând specificul local al provocărilor și oportunităților identificate, fundațiile comunitare au stabilit următoarele direcții locale de finanțare:
● La Botoșani, Fundația Comunitară Iași caută inițiative educaționale curajoase, ambițioase, care inovează domeniul educațional și care aduc plus valoare în comunitate.
● În Buzău, Fundația Comunitară Buzău vizează inițiative colaborative de educație și mediu care mobilizează comunitatea buzoiană și cresc gradul de implicare civică și comunitară în rândul adulților și în special al tinerilor.
● La Craiova, Fundația Comunitară Vâlcea caută proiecte de educație pentru mediu care dezvoltă sentimentul de apartenență prin implicare civică și care sădesc obiceiuri sănătoase pentru copii și tineri.
● La Lugoj, Fundația Comunitară Timișoara așteaptă inițiative colaborative care protejează mediul, îmbunătățesc spațiului urban comun și cresc capacitatea grupurilor și organizațiilor lugojene de a adresa mai bine nevoile comunității.
● La Turda, Fundația Comunitară Cluj încurajează inițiative de mediu și educație care crează contexte de conectare și învățare intergenerațională și activează un spațiu comun de implicare civică și dialog.

Procesul de aplicare este distinct ca etape și calendar de la un oraș la altul. Informații specifice în legătură cu procesul de aplicare pot fi consultate în ghidurile de finanțare disponibile pe pagina de website www.foundulpentruunviitormaibun.ro. Pe toată perioada de aplicare, cele 5 fundații comunitare pun la dispoziție sesiuni de consiliere sau training pentru rafinarea ideilor de proiecte și pentru redactarea cererilor de finanțare. Selecția finală va fi realizată de echipe de jurizare stabilite local, pe baza experienței în dezvoltare de proiecte și în domeniile strategice ale programului.

Inițiativa programului „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” vine ca un răspuns pentru nevoile reale ale comunităților și este o măsură prin care Lidl România și Federația Fundațiile Comunitare din România își propun să sprijine acțiuni relevante, cu impact pe termen lung. La primele două ediții, programul s-a implementat în alte 11 orașe din țară și a finanțat 84 de inițiative locale care au generat o mobilizare impresionantă. Peste 1000 de acțiuni civice, mii de ore de voluntariat și zeci de mii de cetățeni impactați pozitiv direct sau indirect, sunt doar câteva din rezultatele concrete ale primelor ediții.
„Ultimii doi ani ne-au arătat cât de multe se pot face pentru a răspunde provocărilor locale, atunci când oportunitatea se întâlnește cu inițiativa comunității. «Fondul pentru un viitor mai bun în comunități» a redat spații publice comunității, a digitalizat școli și a încurajat inițiative verzi și sustenabile de protejare a mediului. În primele două ediții am activat transformări în 11 orașe din țară, consolidând capacitatea grupurilor de inițiativă și a ONG-urilor locale. Mergem mai departe, în 5 orașe noi, cu încredere în resursele comunității și cu siguranța că cele mai bune soluții vor fi identificate și maxim potențate de fundațiile comunitare din rețeaua federației”, a declarat Ciprian-Mihai Păiuș, Director executiv – Federația Fundațiile Comunitare din România.

Cei interesați să afle mai multe sau să se implice ca voluntari sau susținători pot accesa website-ul național al programului (www.foundulpentruunviitormaibun.ro) sau conturile de social media dedicate programului, respectiv: pagina națională de Facebook (https://www.facebook.com/fondulpentruunviitormaibun) și paginile locale din Botoșani, Buzău, Craiova, Lugoj și Turda.