Publicat: 8 Iunie, 2016 - 14:15
PREZENTAM PROGRAMUL EVENIMENTULUI

Accademia di Romania in Roma are plăcerea de a anunța inaugurarea celei de-a XIV-a ediții Spazi Aperti, vineri, 10 iunie 2016, începând cu orele 19:00. Expoziția va fi deschisă în intervalul 10-19 iunie, în incinta Accademia di Romania in Roma (Valle Giulia, Piazza José de San Martin 1, 00197 Roma). Spazi Aperti, proiectul care reunește artiști ai academiilor și institutelor străine din Roma, se deschide anul acesta sub egida Codului Norocului.

Artiștii străini vor fi prezentați în dialogul lor cu artiștii consacrați care locuiesc și își exprimă arta în Cetatea Eternă, dar și în alte orașe italiene.

Evenimentul este o platformă de întâlnire între bursieri și oraș, între artiști și locuitorii orașului. Accademia di Romania revine, astfel, ca în fiecare an, cu deschiderea sediului său instituțional, în voința de a consolida legăturile de cooperare și parteneriat între instituțiile artistice și culturale din Roma. Resursele și spațiile de expoziție ale Academiei vor fi, așadar, și în acest an la dispoziția artiștilor, cu scopul de a reuni un vast număr de realități și de a evidenția specificitățile acestora.

Spazi Aperti este singurul eveniment cultural din Roma care urmărește promovarea tinerilor artiști cu reședință în institutele culturale și academiile de cercetare din Roma, fiind organizat și găzduit în întregime de Accademia di Romania.

Tema de anul acesta este ”Codul norocului”, artiștii având libertatea de a-și exprima viziunea despre evoluția și legile vieții. Timp de secole, artiștii au dăruit umanității milioane de simboluri, care cu timpul au devenit adevărate talismane ale norocului sau purtătoare de mesaje. Întâlniri, influențe, coincidențe, alegeri, erori în gândirea colectivă – toate acestea se ascund în amprenta genetică a fiecăruia sau în influențele unui cod al norocului. Simultan, în timpul șederii la Roma, bursierii numeroaselor academii au fost influențați de conceptul de ”muzeu în aer liber”, de frumusețea romană care ascunde încă atâtea secrete.

Evenimentul este organizat în incinta Accademia di Romania in Roma și va găzdui operele a cca. 50 artiști – bursieri ai altor academii culturale și institute din Roma, unii dintre aceștia participând și la edițiile precedente, alții provenind din importante centre de artă, precum și o selecție de invitați speciali, printre care, anul acesta, se numără maeștrii Achile Pace, Mihail Trifan și Giovanni Contri.

Cea de-a XIV-a ediție Spazi Aperti este coordonată și îngrijită de Roxana Mihaly, fostă bursieră "Vasile Pârvan" la Accademia di Romania din Roma, iar evenimentele muzicale sunt în regia Alexandra Solea (fost bursier la Accademia di Romania din Roma).

Pentru secțiunea italiană, curatoarea Sabina Pecorella a propus patru artiști consacrați (Sergio Padovani; Felix Policastro; Davide Puma), iar curatoarea Diana Alessandrini a propus trei artiști italieni importanți (Giosetta Fioroni, Marta Czok, Sabrina Ventrella).

Accademii și Institute de cultură participante:

Forum Austriaco di Cultura, British School at Rome, Istituto Svedese di Studi Classici a Roma, Real Academia de España en Roma, Accademia d'Ungheria, Accademia di Romania in Roma, Académie de France à Rome - Villa Medici , Istituto Svizzero di Roma.

ARTIȘTI PARTICIPANȚI:

Salvatore Alessi | Mirela Anghelache | Nicoleta Baciu | Antonio Biondi | Maria Boștenaru | Marius Burhan | Ciprian Buzilă | Andrei Ciurdărescu | Marta Czok | Oana Diaconescu | Jaime J. Ferrer Fores  | Giosetta Fioroni | Joseph Griffiths | Jose Guerrero | Verena Kathrein | Mark Kelly |Marie Kraftselze | Alexandru Laita | Mihaela Lazar & Dan Adrian Ionescu|Gianluca Macari | Claudia Mandi | Roxana Mihaly | Marina Mihăilă | Ariane Müller | Maurizio Muscettola | Nyilas Márta | Adina Mocanu & Alexandra Sand | Valentin Morariu | Victor Obancea |Clara Orlandi | Achile Pace | Luca Pace | Sergio Padovani | Felix Policastro | Davide Puma | Margaret  Roberts | Kilian Rüthemann | David Ryan | | Ross Taylor | Simone Telari | Roxana Triboi | Erik Törnkvist & Malin Belfrage | Sabrina Ventrella

Invitați speciali: Achile Pace | Mihail Trifan | Giovanni Contri

PROGRAMUL EVENIMENTULUI

10 iunie   INAUGURARE

19:00                               VERNISAJ

20.00:              Performance al artistului: Antonio Biondi (Digeridoo) (Sala de expoziții)

20:30                              Concertul Ochestrei Giovanile di Monte Mario (O.G.M.M.), dirijor: Mo Alfredo Santoloci (director al Conservatorului Santa Cecilia din Roma)

21:30               DJ Vlad Stoica (DJ performance de muzică contemporană)

 

11 iunie

12:00                      Concert de chitară clasică: Conservatorul de Muzică Santa Cecilia din Roma

(Prof. Mo Simonetta Camiletti)

                                               

 

13 iunie                      

   a 9:00                                   Workshop  architettura -  Water as hazard and water as heritage   

 

16 iunie                       Noli me tangere

18:30                           Actiune  pluri disciplinară concepută de W.Mihuleac: poezie – David Napoli, muzica - Cornelia Petroiu, dans - Isabelle Maurel, arta plastică – Wanda  Mihuleac se desfasoara în două părți:

 

 

17 iunie                          Jazz Day

18:00                      Conferință: PROSPETTIVE ITALO-ROMENE NELL’AMBITO DEL JAZZ EUROPEO / Dialog intercultural între jazzologii Virgil Mihaiu și Francesco Martineli

   20:00                     Concert: Bixi Big-Band și Tess Amodeo-Vickery

 

 19 iunie                     Eveniment de închidere a expoziției Spazi Aperti

20:00                     Concert extraordinar Samuele Telari (acordeon Bayan)