15 august 2022

Acţiune inopinată la şantierul Pasajului Unirii

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Miercuri, începând cu ora 23.00, Prefectul Municipiului Bucureşti, Toni Greblă, şi Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, au verificat stadiul lucrărilor de consolidare şi reabilitare a Pasajului Unirii şi ritmul de desfăşurare a activităţii, inclusiv pe timpul nopţii.

Lucrările de punere în siguranţă a Pasajului Unirii şi a planşeului de sub Piaţa Unirii au început la sfârşitul lunii mai, fiind realizate, în prezent, în proporţie de peste 50%. Totodată, au fost primite asigurări din partea echipei de experţi de pe şantier că lucrările vor fi finalizate până la începutul lunii septembrie.

Prefectul Capitalei şi Primarul Sectorului 4 au fost informaţi că cele mai dificile intervenţii s-au finalizat, infiltraţiile de la nivelul carosabilului au fost izolate, iar consolidarea pereţilor s-a încheiat. De asemenea, a fost turnat primul strat de asfalt şi continuă lucrările pentru montarea celor 2.800 de panouri care vor îmbrăca pereţii interiori ai pasajului.

Totodată, au început intervenţiile de înlocuire a reţelelor edilitare de apă-canal şi a celor electrice, în vederea instalării noului sistem de iluminat şi a celui de ventilaţie. În premieră pentru ţara noastră, Pasajul rutier Unirii va avea un sistem performant de ventilaţie, cu o capacitate mare, pentru extragerea noxelor şi asigurarea aerului curat. Tot în premieră, la finalul lucrărilor, în pasaj nu vor mai fi probleme la utilizarea telefoanelor, deoarece vor fi montate amplificatoare de semnal GSM.

Aflat într-o stare avansată de degradare şi încadrat, în urma celor două expertize, în clasa stării tehnice IV – necorespunzător, Pasajul Unirii a intrat, la începutul acestui an, în administrarea Sectorului 4 al Municipiului Bucureşti, care a demarat, de îndată, procedurile necesare începerii lucrărilor de punere în siguranţă, ce au ca termen de finalizare, începutul lunii septembrie.

Prefectul Toni Greblă şi-a exprimat sprijinul pentru Primăria Sectorului 4 în privinţa demersurilor de reabilitare şi consolidare a Pasajului Unirii, precizând că era nevoie de o intervenţie rapidă la această infrastructură critică a Municipiului Bucureşti, care se afla în stare avansată de degradare.

Totodată, Prefectul Toni Greblă a menţionat că lucrări de reabilitare, consolidare şi dezvoltare a unor obiective mari de infrastructură trebuie demarate şi în alte zone ale Capitalei, pentru asigurarea siguranţei cetăţenilor, fluidizarea traficului şi dezvoltarea durabilă a oraşului.

Sursa foto Facebook Daniel Băluţă