Publicat: 24 Octombrie, 2015 - 13:11

În primele 9 luni ale acestui an, Poliția Română a acționat pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol prin efectuarea a 6000 de acțiuni, în urma cărora, polițiștii au descoperit peste 23 de tone de pește fără documente legale.

De asemenea, polițiștii au întocmit aproape 1.400 de dosare penale, în care sunt cercetate 999 de persoane, bănuite de comiterea de infracțiuni privind pescuitul și acvacultura.

În primele trei trimestre ale acestui an, sub coordonarea de specialitate a Direcției de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii de la structurile teritoriale de ordine publică, poliție transporturi și de la Serviciul de Poliție 'Delta Dunării' au acționat pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol, precum și a faptelor ilegale de transport, prelucrare și comercializare a produselor din pește.

În acest context, au fost efectuate aproape 6.400 de acțiuni punctuale în toate apele naționale ale României. Dintre acestea, 22 de acțiuni au fost întreprinse în apele maritime teritoriale, 2.890 în apele continentale (fluvii, râuri, Delta Dunării, lacuri și bălți) și 503 în amenajările piscicole și asociațiile de profil.

De asemenea, polițiștii au efectuat 724 de controale pentru verificarea provenienței, prelucrării, depozitării și valorificării produselor din pește și 1.593 pentru verificarea legalității transportului de pește, produselor și subproduselor din pește.

Astfel, echipele de control au verificat 1.244 de societăți comerciale care comercializează pește și produse din pește, 487 de amenajări piscicole și asociații de profil și 8.496 de mijloace de transport (ambarcațiuni și autovehicule).

În perioada supusă atenției, polițiștii au întocmit 1.394 de dosare penale în care sunt cercetate 999 de persoane bănuite de comitere a unor infracțiuni, prevăzute de O.U.G. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura.

Totodată, au fost ridicate, în vederea confiscării, 23.100 de kg. de pește, dintre care aproape 20 de kg de sturion și 23.080 de kg alte specii, 42,5 kg. de icre, 552 de plase monofilament, 315 setci și 122 de prostovoale, vintre și năvoade, 3 dispozitive electrice de pescuit, precum și 469 de alte unelte de pescuit.

De asemenea, au mai fost ridicate, în vederea confiscării, 96 de ambarcațiuni, 51 de motoare pentru ambarcațiuni, 31 de rezervoare pentru ambarcațiuni, 12 autovehicule și alte 1.430 de alte bunuri, folosite pentru braconaj piscicol sau pentru transportul ilicit de pește.

Comunicat de presă - IGPR