13 august 2022

Acţiuni de informare-educare-conştientizare a screeningului de cancer de col uterin la Căpâlna în judeţul Alba

Distribuie pe rețelele tale sociale:

„Participarea la programele de screening îţi poate salva viaţa” este mesajul acţiunii ce se va derula în data de 24 iulie 2022, la evenimentul „Fii satului”, ce va avea loc în localitatea Căpâlna, comuna Săsciori, jud. Alba.

Astfel, în cadrul evenimentului va fi organizat un Punct de informare (cort inscripţionat şi stand informativ) unde vor fi derulate activităţi de informare-educare-conştientizare pentru femeile din grupul ţintă 24-64 de ani, cu scopul de a atrage atenţia asupra importanţei testării, a depistării precoce a cancerului de col uterin si de a creşte numărul femeilor care se duc regulat la controale medicale.

Activitatea de informare-educare-conştientizare va fi coordonată de către Coordonatorul judeţean Alba, Dr. Olimpia Candrea, şi expertul de implementare, Alin OŢEL, împreună cu colaboratori din cadrul Compartimentului Evaluare şi Promovare a Sănătăţii, asistent Cristina BEŞLEAGĂ şi asistent medical comunitar din comuna Săsciori, Adriana DUVLEA.

„În ţinutul acesta s-a născut cândva povestea Fetelor de la Căpâlna, un ansamblu folcloric binecunoscut în ţară şi la nivel international, prin care tinerele născute în acest sat participă la un dans unic. Pornind de la acest fapt, fetele de la Căpâlna şi „Fii satului ” sunt tineretul pe care dorim să-l educăm în spiritul prevenirii unor tipuri de cancer, aşa cum este cazul şi pentru cancerul de col uterin. O familie sănătoasă este un factor de progres pentru comunitate. Echipa de management a proiectului din judeţul Alba este focusată pe grupul ţintă al femeilor eligibile screeningului, iar autorităţile din acest judet sunt foarte implicate în diseminarea acestor informaţii, fapt pentru care le mulţumesc !” a declarat Şef Lucrări Dr. Cosmina Cristina UZUN, Manager Proiect.

„Pentru echipa proiectului este foarte importantă informarea corectă şi consecventă a femeilor din grupul ţintă despre riscul cancerului de col uterin, despre importanţa înţelegerii cauzelor bolii şi cunoaşterii metodelor de prevenire disponibile. Ca medic recomand şi invit toate femeile să se informeze despre riscurile cancerului de col uterin pentru a putea lua decizii informate şi pentru a participa şi a beneficia de facilităţile acestui proiect, prin testare gratuită Babeş Papanicolaou, femeile din gupa de vârstă 24-29 de ani, şi testare HPV, femeile din grupa de vârstă 30-64 de ani”, a declarat Dr. Olimpia CANDREA, Coordonatorul judeţean Alba, în cadrul proiectului „Program de prevenţie, depistare precoce şi tratament precoce al cancerului de col uterin, regiunea Centru”, derulat de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş.

Obiectivul proiectului este creşterea numărului de persoane care beneficiază de programe de prevenţie, depistare precoce (screening), diagnostic şi tratament pentru principalele patologii, în contextul extrem de îngrijorător al incidenţei crescute a cancerului de col uterin din România.

Proiectul răspunde nevoilor populaţiei şi asigură un acces echitabil şi optimizat din punct de vedere regional la asistenţa medicală de nivel inalt, ce va ameliora rezultatele în cazul cancerului de col uterin care afectează în mod disproporţionat persoanele sărace.

Proiectul „Program de prevenţie, depistare precoce şi tratament precoce al cancerului de col uterin, regiunea Centru” are ca obiectiv creşterea accesului la servicii accesibile, durabile şi de înaltă calitate, inclusiv asistenţă medicală şi servicii sociale de interes general, prin organizarea de programe de sănătate si servicii orientate către prevenţie, depistare precoce (screening) diagnostic şi tratament precoce al cancerului de col uterin pentru 170.200 de femei din regiunea Centru, dintre care minim 50% aparţin grupurilor vulnerabile.

Manager Proiect
Şef Lucrări Dr. Cosmina Cristina UZUN
Sursa foto Facebook
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş