27 octombrie 2021

Activităţi MNLR planificate în on-line

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Activităţi MNLR planificate în on-line (site, cont Facebook, Vimeo, YouTube, Instagram, platforma culturaindirect.ro, aplicaţia MNLR disponibilă prin Google Play), precum şi la sediul MNLR Creţulescu, la Casele Memoriale ale MNLR, la sediul MNLR HUB Griviţei şi al partenerilor MNLR, pentru perioada 11 -17 octombrie 2021.

Pe site-ul MNLR, pe platforma culturaindirect.ro, iniţiată de Muzeul Naţional al Literaturii Române, dar şi pe conturile de Facebook, Vimeo şi YouTube, pe aplicaţia MNLR disponibilă prin Google Play, la sediile expoziţionale, v-am pregătit pentru săptămâna 11 -17 octombrie 2021 o serie de dialoguri, prezentări şi dezbateri din trecutul şi prezentul literaturii române.

Evenimente cu public

Luni, 11 – Duminică, 17 octombrie 2021
Festivalul Internaţional de Poezie Bucureşti, ediţia a XI-a

În perioada 11 – 17 octombrie 2021, Muzeul Naţional al Literaturii Române vă invită la cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti. Desfăşurat într-un format hibrid, programul festivalului va cuprinde lecturi publice de poezie susţinute de poeţi români şi basarabeni la cele două sedii ale MNLR (Strada Nicolae Creţulescu 8 şi Calea Griviţei 64-66) alături de intervenţii în direct prin intermediul platformei Zoom, precum şi înregistrări video cu lecturi ale poeţilor care locuiesc sau care provin din ţări precum Anglia, Argentina, Canada, Columbia, Ecuador, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Mexic, Peru, Republica Moldova, Spania şi Statele Unite ale Americii.

Cea de-a doua zi de festival este dedicată Zilei Naţionale a Spaniei, o oportunitate pentru MNLR de a invita – cu sprijinul deosebit al Institutului Cultural Român din Madrid şi al Institutului Cervantes din Bucureşti – poeţi spanioli ale căror poeme au fost traduse în limba română şi care vor participa prin intermediul unor intervenţii video.

Tema din acest an a festivalului este intitulată „Vremuri în schimbare”, despre care scriitorul Dinu Flămând scria: „Pandemia continuă să ne ţină la distanţă unii de alţii. Oare e începutul unui NON RETOUR, cum spun francezii ? Vom continua să stăm de vorbă mai mult pe Skype, iar contactele fizice între oameni vor fi tot mai rare? Topirea gheţarilor, fenomenele meteorologice extreme, poluarea scăpată de sub control, democraţia definitiv neputincioasă în faţa războinicei violenţe ce revine cu forţă din trecutul îndepărtat al omenirii, şi chiar omenirea care sufocă treptat propriul ei mediu vital ne aflăm la o mare răscruce. Ce gândeşte scriitorul, cum reacţionează la aceste vremuri în schimbare? Iar sensibilitatea creatoare cum îşi mai poate face simţită vocea în acest vacarm crepuscular când, se pare, nici măcar identitatea sexuală a individului nu mai este o certitudine? Despre toate acestea, dar mai cu seamă despre cărţile şi proiectele literare (ne)abandonate, Muzeul Naţional al Literaturii Române vă propune o serie de intervenţii şi dialoguri de la distanţă, naţionale şi internaţionale.”

Proiect realizat cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii.

Parteneri: Institutul Cultural Român Madrid, Institutul Cervantes, Asociaţia Colegială a Scriitorilor din Spania, Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar Bucureşti, Teatrul Dramaturgilor Români, Curtea Veche Publishing, Editura Tracus Arte, Masteratul pentru Traducerea Textului Literar Contemporan – Engleză şi Departamentul de Limbi si Literaturi Romanice, Clasice si Neogreacă (DLLRCN) al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine de la Universitatea din Bucureşti, Asociaţia Română a Traducătorilor Literari, Academia de Caligrafie

Parteneri media: Radio România Cultural, Agerpres, Zile şi Nopţi, Observator cultural, Revista Familia, News.ro, Agenţia de Carte, Iqool, Contemporanul, Modernism.ro, Radio Trinitas, Ordinea zilei

Programul FIPB poate fi consultat aici https://mnlr.ro/festivalul-international-de-poezie-bucuresti-editia-a-xi-a/

*

Joi, 14 octombrie / Vineri, 15 octombrie / Sâmbătă, 16 octombrie / Duminică, 17 octombrie 2021, ora 20.00
Grădina MNLR, Strada Nicolae Creţulescu 8

Cinema sub clar de lună

Proiecţiile în spaţiul din Grădina Muzeului Naţional al Literaturii Române (str. Nicolae Creţulescu nr. 8) vor continua în această săptămână, până în 17 octombrie 2021. Programul poate fi consultat pe transilvaniafilm.ro şi facebook.com/TransilvaniaFilm/.

Biletele sunt disponibile pe eventbook.ro/program/cinema-sub-clar-de-luna.

Accesul la eveniment se face cu respectarea normelor în vigoare.