Publicat: 21 Iulie, 2014 - 15:00

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Iaşi împreună cu ofiţerii poliţiei judiciare din cadrul IGPR - BCCO Iaşi au efectuat în data de 18.07.2014 mai multe activităţi pe linia combaterii pornografiei infantile.
Prezentăm comunicatul de presă al DIICOT pe acest subiect:
"În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu luna iulie 2013 şi până în cursul lunii iulie 2014, inculpatul Malageac Mircea în vârstă de 46 de ani, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a recrutat mai multe minore cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani, cu care a întreţinut raporturi sexuale împotriva voinţei acestora în scopul producerii de materiale pornografice.

Imaginile cu caracter pornografic  realizate de inculpat în urma filmării minorelor au fost  stocate în diverse sisteme informatice.
În aceiaşi perioadă inculpatul a pus la dispoziţia mai multor persoane din localitate fişierele conţinând materialele pornografice cu minori.

În data de 19.07.2014 procurorii din cadrul  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Iaşi  au dispus reţinerea pentru 24 de ore a inculpatului Malageac Mircea pentru săvârşirea infracţiunilor de pornografie infantilă, faptă prevăzută şi pedepsită de art.374 alin.1 şi alin.2 din Noul Cod penal, cu aplic. art. 35 alin.1 din Noul Cod penal şi 4 (patru) infracţiuni de viol în formă calificată, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 218 alin. 1 şi 3 lit. c) şi d) din Noul Cod penal,  fiecare cu aplic. art. 35 alin. 1 din Noul Cod penal, toate  cu aplic. art.38 alin.1 din Noul Cod penal.

Facem precizarea că, pe întregul parcurs al procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie".