Publicat: 29 Noiembrie, 2016 - 10:19
Share

Forțele Navale Române desfășoară o serie de activități premergătoare Zilei Naționale a României, în localitățile în care sunt dislocate unități militare de marină, astfel:

— 29 noiembrie, în intervalul orar 10.00-10.30 — Proiect didactic Școala Constantin Brâncoveanu, la Batalionul 307 Infanterie Marină, Babadag;

— 29 noiembrie, în intervalul orar 9.00-14.30 — Activități cultural-sportive: vizionări de filme, competiții sportive, expoziții de fotografii și cărți istorice, la Batalionul de Infanterie Marină, Babadag;

— 29 noiembrie — Expunere culturală, la Cercul Militar Mangalia;

— 1 decembrie, în intervalul orar 18.00-19.00 — Concert de promenadă, la Brăila Mall.

Pentru data de 1 decembrie sunt planificate a se desfășura ceremonii militare și religioase în toate garnizoanele de marină. Cu acest prilej, vor fi depuse coroane de flori la monumentele Eroilor din Constanța, Mangalia, Tulcea, Babadag și Brăila după următorul program:

În garnizoana Constanța

— ora 09.00 — la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial din Cimitirul Central;

— ora 11.00 — în Piața Ovidiu din Constanța.

În garnizoana Mangalia

— ora 10.00 — la Complexul Monumental din Piața Republicii.

În garnizoana Tulcea

— ora 10.00 — în Piața Tricolorului.

În garnizoana Babadag

— ora 10.00 — la Monumentul Eroilor 1916-1918.

În garnizoana Brăila

— ora 10.00 — în Piața Independenței.

În capitală, Forțele Navale Române vor participa la ceremonialul militar și religios cu depuneri de coroane de flori la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol, începând cu ora 08.00, și cu aproximativ 300 de marinari militari, tehnică militară și un elicopter Puma Naval, la Parada Militară organizată la Arcul de Triumf, începând cu ora 11.00.

Cu ocazia Zilei Naționale a României, Drapelul tricolor va fi arborat în toate unitățile militare de marină, iar la bordul navelor militare maritime și fluviale se va ridica Marele Pavoaz.

La festivități vor participa reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale, comandanți de mari unități și unități, membri ai asociațiilor și ligilor de marină, cadre militare în rezervă și retragere, oficialități ale administrațiilor locale.