Publicat: 23 Decembrie, 2018 - 09:17

Au trecut atâția ani de când s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat. Atunci am înţeles un lucru: că s-a terminat cu DICTATURA. Prea puţini au fost cei care s-au gândit - sau au îndrăznit să gândească - la faptul că s-a terminat şi cu COMUNISMUL. Părea ca o boală, cronică şi ereditară, de care se scapă doar prin nefiinţă. O boală care poate fi doar uşurată, în care pacientului i se pot face doar zilele mai suportabile. Era o victorie stranie, într-o luptă aproape fără adversar. Ei plecaseră şi toţi cei rămaşi păreau că fac parte din aceeaşi familie izbăvită de suferinţe. Era doar o părere. Căci nu puţini erau aceia pentru care o dată cu Ceauşeştii se ducea o raţiune de a fi, de a exista confortabil în minciună şi fariseism. Cei pentru care părea a fi special construită societatea aceea multilaterală, cu privilegiile lor, cu teama pe care o inspirau şi le-o inspira cei de deasupra. O societate în straturi succesive de profitori ai măiestritei duble-gândiri. Atunci, baza pe care trăia această piramidă s-a sfărâmat. S-a revoltat şi a lăsat totul să cadă. Într-un haos atât de perfect încât nici cele mai măiestrite scenarii nu i-au rezistat. Până la prânzul lui 22 lucrurile păreau clare. Deoparte erau Ei, cu pretorienii civili şi militari, cu instrumentele lor, de cealaltă NOI. După 22 la prânz nu s-a mai ştiut cine cu cine e, dar mai ales nu s-a mai ştiut cine împotriva cui e. Beţia victoriei a făcut loc curând derutei: O MARE VICTORIE nu se poate obţine, decât în faţa unui adversar MARE. Or, adversarul se dovedise mic. Şi fugise. Nu putea fi adevărat: asta era totul? De ăsta ne-a fost frică, îngrozitor de frică? De laşul acesta? De cuplul ăsta de analfabeţi? Nu! Duşmanul exista. Se ascundea, ca să lovească prin surprindere! A fost suficientă prima rafală de trasoare, pentru ca cerul Bucureştiului revoluţionar să se umple de artificiile obuzelor şi de purpuriul flăcărilor. Iar caldarâmul, de roşul crud al sângelui. Lupta abia începea. Cu un duşman abil, bine instruit, apt să tragă din toate poziţiile, cu toate tipurile de armament. Şi împotriva căruia, ca într-un soi de exorcism model, se puteau folosi doar TAB-ul şi tunul. După lupte grele, cimitirul eroilor a început să-şi primească ofranda. Laolaltă. Şi eroi, poate şi terorişti, şi simpli trecători. Cine? Ce? Cum? Şi de ce? Au fost întrebările care au început să ne răscolească de atunci existenţa. ADEVĂRUL! Care adevăr? Avem fiecare un adevăr, al nostru. Şi un milion de enigme. Nu le-a dezlegat nimeni, în patru ani. Nici procuratura care, iată, a trimis doi generali în judecată, ce vor ieşi, poate, de acolo cu trese de eroi... Cine a făcut Revoluţia? Şi de ce? Au fost comploturi? Aproape că nu mai rămâne decât să-i arestăm şi să-i condamnăm pentru încălcarea legalităţii. Socialiste, bineînţeles. Ce reguli are o revoluţie? Ce anume principii trebuie să respecte? Cine are îndreptăţirea de a juca un rol în ea? Parlamentul ar trebui să elaboreze un regulament. Dac-o ţinem aşa, mâine-poimâine are loc alta şi atunci pe cine o să tragem la răspundere. De ce le-a făcut vânt Stănculescu dictatorilor? Avea aprobare de la CFSN? Dar Iliescu, când a făcut lista, de ce s-a trecut pe ea? Cine i-a permis? Dar teroriştii? Unde sunt teroriştii? Cine le-a dat drumul? Iar procesul acela: au fost respectate drepturile omului? Ce-a spus Consiliul Europei? Dar Amnesty International? Vrem adevărul, numai şi numai adevărul! Nu mai putem trăi în minciună! Nimic nu s-a schimbat! Cum vrei să exprimi o opinie, pun scutierii pe tine. Ca Ceauşescu! De ce le e frică? Se tem de popor? Şi Revoluţia... Un "eveniment". Văcăroiu = Dăscălescu. Atunci era oul 3 lei, acum e 200! Ce-am câştigat? Vom afla vreodată adevărul despre Revoluţie sau ce-a fost? Ni-l vor spune, gol-goluţ, aşa cum îl ştim de fapt?

Post Scriptum.. Rânduri scrise și idei expuse „doar” cu 25 de ani în urmă. Ce s-a schimbat?

Topic: 

Format: 

Rubrici: