20 septembrie 2021

Adolescenții din România pot vota filmul european preferat pentru Young Audience Award 2021

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Tinerii cu vârste între 12-14 ani din România se pot înscrie și anul acesta în competiția EFA Young Audience Award (YAA), pentru a alege cel mai bun film european pentru adolescenți. Competiția este organizată în România de EducaTIFF, programul de educație cinematografică al Festivalului Internațional de Film Transilvania, în parteneriat cu European Film Academy (Academia Europeană de Film). Filmele pot fi vizionate și votate online între 21 – 24 aprilie 2021. Câștigătorul titlului de „Cel mai bun film european de tineret”, la cea de-a opta ediție, va fi ales din trei filme nominalizate, prin votul adolescenților selectați din 38 de țări.

Cum funcționează?

  • Până vineri, 9 aprilie, adolescenții cu vârste între 12-14 ani se pot înscrie completând acest formular: https://forms.gle/FKeC1yxthbe36BUw9
  • Participanții selectați vor fi validați și vor primi o parolă personalizată, prin care vor putea accesa platforma de vizionare a filmelor.
  • Filmele vor putea fi vizionate online între 21-24 aprilie, pe platforma indicată de organizatori.
  • Duminică, 25 aprilie, micii jurați vor participa la discuții pe tema filmelor și vor putea vota online filmul preferat. În aceeași zi, va avea loc și festivitatea de premiere a celui mai bun film european pentru adolescenți al anului, transmisă live pe yaa.europeanfilmawards.eu.

Filme nominalizate:

Pinocchio, regia Matteo Garrone (aventuri, fantasy) | Trailer

Creația bătrânului sculptor Geppetto prinde viață ca prin magie. Marioneta din lemn Pinocchio visează să devină un băiat adevărat. Ușor confuz, Pinocchio trece printr-o serie de aventuri în timp ce este păcălit și urmărit de bandiți printr-o lume fantastică plină de creaturi magice. Prietena sa loială, Zâna cu Păr Turcoaz, încearcă să-l facă să înțeleagă că visul său de a deveni un băiat adevărat nu se va îndeplini până când Pinocchio nu va învăța din propriile greșeli.

The Crossing, regia Johanne Helgeland (dramă, aventuri) | Trailer

Părinții unei fetițe de 10 ani, Gerda, și a fratelui ei, Otto, fac parte din rezistența norvegiană în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Într-o zi, chiar înaintea Crăciunului din 1942, părinții lor sunt arestați. Rămași singuri, cei doi frați descoperă un loc secret în subsolul casei lor, unde stau ascunși doi copii evrei, Sarah și Daniel. Acum Gerda și Otto trebuie să termine ce au început părinții lor: să-i ajute pe Sarah și Daniel să scape de naziști și să treacă granița către Suedia pentru a se reuni cu familia lor. Un film despre încredere, loialitate și curajul de care pot da dovadă chiar și cei mai mici dintre noi.

Wolfwalkers, regia Tomm Moore, Ross Stewart (animație, fantasy) | Trailer

Într-o vreme când totul se baza pe superstiții și magie, o tânără ucenic-vânător, Robyn Goodfellowe, călătorește în Irlanda cu tatăl ei pentru a vâna ultima haită de lupi. În timp ce explorează ținuturile interzise din afara zidurilor orașului, Robyn se împrietenește cu Mebh, o fată cu spirit liber dintr-un trib misterios ai cărui membri ar avea, se pare, capacitatea de a se transforma în lupi pe timpul nopții. În timp ce o caută pe mama dispărută a lui Mebh, Robyn descoperă un secret care o atrage și mai departe în lumea fermecată a Wolfwaker-ilor, riscând să se transforme în ceea ce tatăl ei venise să distrugă.

***

EFA Young Audience Award  România

European Film Academy – Young Audience Award este un eveniment organizat în România de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), care a inițiat programul de educaţie cinematografică pentru elevi EducaTIFF. Programul EducaTIFF își propune introducerea publicului tânăr şi foarte tânăr în lumea cinematografiei și a producției de film şi influențarea primilor paşi către o agendă solidă şi coerentă de programe şcolare de educaţie media.

European Film Academy (EFA)/ Academia Europeană de Film a fost fondată în 1998 și reunește, în prezent, peste 3.000 de profesioniști din industria filmului european. Organizația are ca principal scop promovarea culturii cinematografice europene, pentru toate tipurile de audiență, inclusiv în rândul publicului foarte tânăr. Acest eveniment este organizat de EFA și EFA Productions, cu sprijinul Mitteldeutsche Medienförderung (MDM) și al Uniunii Europene, prin Creative Europe – Media Programme.