8 decembrie 2021

Adormirea Maicii Domnului 15 August – SF. Maria Mare

FOTO SF MARIE
Distribuie pe rețelele tale sociale:

Aproximativ 2,2 milioane de români își serbează onomastica de Sfânta Marie.

Sărbătoarea ortodoxă a Adormirii Maicii Domnului este foarte apropiată de ceea ce romano-catolicii numesc Înălţarea Fecioarei. În conformitate cu Sfânta Tradiţie, Maica Domnului a murit ca orice fiinţă omenească, „adormind”, aşa cum indică şi numele sărbătorii.

Se spune că mormântul Sfintei Fecioare se află în Grădina Ghetsimani din Ierusalim unde zilnic mii de credincioşi îl vizitează

Popular, Adormirea Maicii Domnului este considerată ziua care desparte lunile călduroase de cele reci. Tot pe 15 august este sărbătorită Ziua Marinei, Maica Domnului fiind ocrotitoarea marinarilor. La malul mării, dar şi în oraşele dunărene sunt organizate ample serbări. Această zi a fost declarată sărbătoare naţională.

În dimineața acestei zile, femeile merg la biserica si împart struguri, prune și faguri de miere. Apoi, femeile merg in cimitir si tămâiază mormintele rudelor.

Daca in apropierea zilei Sfintei Marii înfloreau trandafirii, era un semn ca toamna va fi lunga.

Pe 15 august începe sezonul nuntilor, sezon care ține până la intrarea in postul Craciunului. In aceasta zi se organizau targurile si iarmaroacele de toamna

Pentru semanaturile de toamna ,perioada cea mai potrivită este perioada între Santamaria Mare (15 august) si Santamaria Mica (8 septembrie),

Nu se tunde părul de Sfânta Maria Mare. Conform unei superstiţii vechi, în ziua de Sfânta Maria Mare credincioşii ar trebui să evite tunderea părului şi aruncarea lui la gunoi.

În această zi de sărbătoare se spune că nu este bine să mergi inapoi, întrucat atragi tristeţea Maicii Domnului.

O altă superstiţie legată de ziua Adormirii Maicii Domnului spune că nu este bine să se aprindă focul în sobă, acesta fiind un gest care atrage boala şi ghinionul.