5 februarie 2023

Adrian Câciu: Începând cu luna martie o să avem o scădere mai vizibilă a inflaţiei, o reducere graduală

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat miercuri că începând cu luna martie o să fie o scădere mai vizibilă a inflaţiei, o reducere graduală.

„Din perspectiva inflaţiei, eu cred că începând cu luna martie o să avem o scădere mai vizibilă a inflaţiei, o reducere graduală. Am văzut că BNR este optimistă în perspectiva abordării inflaţiei cu o singură cifră, respectiv trimestrul trei. Ceea ce ne-am propus ca Guvern este ca, până la finalul anului 2023, inflaţia să aibă o singură cifră. Trebuie să acţionăm permanent. Adică, nu poţi să spui că ceea ce ai făcut este suficient. Trebuie să acţionezi în totală adaptare, pentru că, de exemplu, în februarie vedem care este efectul embargoului asupra petrolului rusesc, să vedem dacă avem un şoc în ceea ce priveşte preţurile de ofertă din zona de livrare cu amănuntul a combustibilului. Vom lua atunci o decizie dacă sunt elemente de intervenţie. Ăsta este cel mai mare duşman cu care ne luptăm ca Guvern, şi anume inflaţia. Acest lucru nu este numai în România”, a declarat Adrian Câciu.

Sursa foto Facebook Adrian Câciu