Publicat: 31 Ianuarie, 2019 - 13:17

Chef Adrian Hădean la dezbaterea pe tema risipei alimentare, din cadrul campaniei Nu arunca pâinea: „Să nu uităm că accesul la pâine pe care îl avem astăzi e o chestie atât de vremelnică și de trecătoare, să nu uităm cum am trăit acum 30 de ani”

Marți, 29 ianuarie 2019, a avut loc, la fabrica de panificație și produse de patiserie La Lorraine din Câmpia Turzii, cea de-a doua dezbatere pe tema risipei alimentare, din cadrul campaniei de responsabilizare socială „Nu arunca pâinea”. Invitatul special al evenimentului a fost chef Adrian Hădean, care a vorbit despre combaterea risipei alimentare în gospodărie și despre implicațiile economice și sociale ale risipei, văzute din perspectiva proprietarilor de restaurante. Partenerii discuției au fost Răzvan Boșomoiu, managerul general al La Lorraine România, Dan Păucean, managerul de producție al fabricii și jurnalistul Ovidiu Blag. 

Adrian Hădean are deja la activ câteva campanii de responsabilitate socială, inițiate de el, printre care ”Farfurii curate”- pentru alimentație sănătoasă în școli, sau #EatThis- pentru susținerea legii de interzicere a fumatului în spații publice. 

Adrian Hădean a susținut, în cadrul dezbaterii, că patronii de restaurante trebuie să se implice în mod real în educarea clienților cu privire la reducerea risipei alimentare: „La noi excesul de mâncare înseamnă bogăție. Există preconcepția că nu mergi în restaurante unde ai mâncare puțină în farfurie pentru că se consideră că acel patron e zgârcit și îți pune mâncare puțină. Toată lumea crede că în HoReCa se fac foarte mulți bani. Cine face un business curat face bani puțini și cu efort, iar cel care face un business corect nu face risipă, pentru că știe ce implicații are aceasta”. 

Chef Adrian Hădean crede că e extrem de important să acordăm atenție și la comportamentul nostru de acasă și la risipa pe care o facem în gospodărie, pentru că, potrivit statisticilor, cea mai mare risipă se face în gospodării. Un studiu făcut de asociația „Mai Mult Verde” a scos la iveală faptul că, în România, cel mai mult se risipesc alimente în: gospodării- 49%, apoi în sectorul industriei alimentare- 37%, în retail- 7%, în sectorul alimentației publice- 5% și în sectorul agricol- 2%. Numai după sărbători, un român a aruncat la gunoi aproximativ 16 kilograme de mâncare, potrivit unui studiu realizat de InfoCons. 

Chef Adrian Hădean: „Cred că trebui să învățăm de la cei care au resurse puține, pentru că noi momentan trăim o perioadă de belșug, pentru că, dacă nu am trăi-o, nu ne-am permite să aruncăm nimic. Dacă vreți și niște cifre, noi acum suntem aproape de 8 miliarde de oameni ca populație și sunt 4 miliarde de oameni care nu mănâncă decât o masă pe zi. Sunt 800 de milioane de oameni care NU mănâncă nici măcar o masă pe zi, gândiți-vă ce genocid este acesta care este făcut din inconștiență! Trebuie să învățăm să ne formăm niște obiceiuri mai potrivite pentru viața noastră, adică obiceiul de nu a cumpăra 3 pâini deodată, dacă nu suntem 8 oameni în casă. Să nu uităm că accesul la pâine pe care îl avem astăzi e o chestie atât de vremelnică, hai să nu uităm cum am trăit acum 30 de ani!”. 

Risipa alimentară înseamnă și pierderi financiare, mai ales că România se află pe primul loc în ceea ce privește sumele cheltuite lunar pentru hrană. Conform unui studiu Eurostat, în fiecare lună, românii dau pe hrană 27% din cheltuielile de consum, cu mult peste media europeană, care este de 12%. 

Reducerea risipei ar trebui redusă încă din faza de producție 

În cadrul dezbaterii s-a vorbit și despre nevoia depunerii unui efort sporit pentru a reduce risipa alimentară încă din faza de producție. Fabrica La Lorraine investește resurse constante pentru a-și educa angajații cu privire la risipa de pâine. 
    
Dan Păucean, Plan Manager La Lorraine România: „Risipa înseamnă în primul rând bani, cu cât risipești mai mult, cu atât pierzi mai mulți bani. Am inventat în această fabrică principiul conștiinței propriei acțiuni. Standardele noastre sunt ridicate și atunci orice deviație de la ceea ce ne propunem să facem generează cu siguranță pierderi. Conștiința propriei acțiuni înseamnă să îți dai seama că o linie care stă cinci minute sau mai mult duce la o dublare a pierderii la finalul procesului de producție”. 

Alianță cu Food Waste Combat împotriva risipei alimentare 

Pe lângă informarea despre problema risipei alimentare, pe care o fac deja ambasadorii proiectului- chef Adrian Hădean, Mihaela Bilic și Ioana Macoveiciuc (Prințesa Urbană), s-au început deja discuțiile privind realizarea unui parteneriat cu cei de la Food Waste Combat. De asemenea, se vor oferi burse elevilor și studenților care pot contribui cu idei pentru reducerea risipei alimentare. 

Răzvan Boșomoiu, General Manager La Lorraine România: „Ne dorim să schimbăm mentalitatea oamenilor, pentru că trebuie să plecăm de la lucrurile elementare. Trebuie să luăm lucrurile în ordinea firească, trebuie să fim conștienți de cât risipim și de cât ne costă, ca mai apoi să începem schimbarea. Dorim să începem schimbarea încă de la cei mici și probabil avem o șansă să schimbăm ceva la generațiile următoare”

Tocmai pentru a întări această convingere, la eveniment a avut loc un atelier în cadrul căruia mai mulți copii de la Casa de tip familial „Căsuța Bucuriei” au transformat pâine uscată în rețete delicioase, alături de un bucătar chef. Informații despre cum putem combate risipa de pâine vor fi distribuite și în mediul online pe site-ul campaniei și pe rețelele de socializare Facebook și LinkedIn. 

Tag-uri Nume: