Publicat: 27 Noiembrie, 2012 - 13:23
Share

Aflat în detenţie în penitenciarul Jilava, Adrian Năstase scrie pe blog că nu a apucat să citească motivarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în dosarul “Trofeul calităţii”, în care a fost condamnat la doi de închisoare cu executare, dar consemnează faptul că motivarea condamnării a fost mai greu de publicat decât sentința.
 
“Recursul de la ICCJ, în procesul afişelor electorale, a durat 5 săptămâni. Motivarea condamnării a durat 5 luni! A fost mai uşor de dat sentinţa! Nu am citit încă motivarea, aşa încât nu pot să o comentez, deocamdată”, scrie Adrian Năstase, în postarea intitulată “Motivarea condamnării mele – am câştigat un pariu”.
 
“Pot să vă spun însă că am făcut un pariu cu un prieten, eu spunând că motivarea va fi „difuzată” în perioada campaniei electorale, iar el considerând că motivarea va fi dată după alegeri. Evident, am câştigat pariul, pentru că era o problemă de „strategie”….”, a conchis Adrian Năstase.
 
La cinci luni de la condamnarea definitivă în dosarul Trofeul Calităţii a fostului premier, Adrian Năstase, Înalta Curte de Casație și Justiție a redactat motivarea sentinței. Potrivit motivării, pedepsele aplicate au menirea să–i descurajeze pe toţi cei care ar fi tentaţi să intre în relaţii cu exponenţi ai vieţii politice sau să angajeze activităţi, dincolo de limitele legii, cu reprezentanţii clasei politice, contribuind la realizarea de către aceştia a unor foloase necuvenite.
 
Cei cinci judecători ai instanței supreme au decis că “opinia majoritară exprimată de prima instanţă este întemeiată, în sensul că – exemplul inculpaţilor (…) trebuie să reprezinte un puternic semnal de alarmă în primul rând pentru toţi reprezentanţii clasei politice din România, cu mesajul că ei nu sunt mai presus de lege, că faptele penale şi, în particular, cele de corupţie, pe care intenţionează să le comită, nu vor rămâne nesancţionate, chiar dacă, deseori, trece un interval de timp mai îndelungat de la momentul săvârşirii lor şi până la aplicarea pedepselor, perioadă de timp de care inculpaţii nu sunt, întotdeauna, străini. În acelaşi timp, pedepsele aplicate inculpaţilor au menirea de a descuraja finanţarea ilegală a partidelor politice şi, în particular, a campaniilor electorale, folosirea, fără acoperire legală, a instituţiilor publice şi a resurselor acestora în beneficiul unor candidaţi, dar şi implicarea ilegală a persoanelor particulare în asemenea activităţi”, se arată în document.
 
”În acest context, just s-a apreciat că pedepsele aplicate au menirea să–i descurajeze pe toţi cei care ar fi tentaţi să intre în relaţii cu exponenţi ai vieţii politice sau să angajeze activităţi, dincolo de limitele legii, cu reprezentanţii clasei politice, contribuind la realizarea de către aceştia a unor foloase necuvenite. Orice persoană ar trebui astfel, să reflecteze asupra riscurilor pe care şi le asumă prin procurarea unor beneficii oamenilor care deţin temporar funcţii publice sau politice importante, în sensul de a cântări dacă sunt dispuşi să plătească cu propria libertate atunci când se lasă angrenaţi în activităţi ilicite în favoarea acestora”, se mai arată în motivarea ICCJ.