Publicat: 5 Decembrie, 2013 - 18:00

Fostul premier Adrian Năstase a fost premiat joi la Gala Premiilor de Excelență a Fundației "Acad. Marin Voiculescu".

"Domnului profesor Adrian Năstase, pentru îndelungata și rodnica activitate pusă în slujba țării, pentru profesionalism, talent didactic, publicistic și organizatoric", se arată în diploma primită de Adrian Năstase.

Cel care i-a înmânat diploma de excelență și o plachetă a fost Ion Iliescu.

"Cred că dumneavoastră ar trebui să primiți un premiu pentru un act de curaj. În circumstanțele actuale, acordarea unui astfel de premiu înseamnă sigur, chiar dacă onorează un trecut comun, la care am lucrat împreună, într-o lume care se schimbă atât de tare", s-a adresat Adrian Năstase lui Ion Iliescu și prof. dr. Mihai Voiculescu, președintele Fundației "Acad. Marin Voiculescu".