Publicat: 20 Noiembrie, 2017 - 09:58
Share

Deputatul clujean Adrian Oros, vicepreşedinte al PNL, a declarat duminică, într-o conferinţă de presă la Cluj, că are semnale potrivit cărora moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Tudose va fi votată şi de parlamentari din PSD.

"PNL a depus vineri moţiunea de cenzură al cărei text se va citi luni în Parlament, după care se va stabili data când va avea loc votul. Am depus acum moţiunea pentru că, de 3-4 luni, guvernarea nu are legitimitate, a câştigat pe promisiuni mincinoase care nu pot fi onorate. Preocupările principale ale Guvernului sunt de a acoperi prin şmecherii fiscale o parte din promisounile electorale şi de a reforma justiţia, astfel încât unii lideri ai coaliţiei PSD -ALDE să scape de dosarele penale. Avem semnale că moţiunea de cenzură va fi votată şi de o parte din parlamentarii PSD care au curajul să ridice capul şi vor vota alături de noi. În mod individual s-au purtat discuţii cu parlamentari ai PSD care sunt nemulţumiţi de Liviu Dragnea şi care îşi dau seama că partidul are o problemă de imagine din cauza problemelor penale ale lui Dragnea", a menţionat Adrian Oros.

El a mai spus că textul moţiunii va fi citit de reprezentaţii PNL şi în faţa Prefecturii Cluj.

"Luni, la ora 18,00 când se va citi moţiunea de cenzură în Parlament, se va citi o sinteză din textul moţiunii şi în faţa prefecturilor din ţară", a mai precizat vicepreşedintele PNL.