Publicat: 15 Iunie, 2012 - 12:32

Prezentăm declaraţia scrisă de către Adrian Severin, deputat european, după dezbaterea plenară Baza juridică a mecanismului de evaluare privind Acordul Schengen:

"Membrii Consiliului insistă asupra faptului că baza juridică a Acordului Schengen trebuie modificată doar pentru că doresc să aibă posibilitatea de a reintroduce frontierele interne în cadrul UE. Este vorba de un populism total, din moment ce frontierele interne nu contribuie la îmbunătăţirea vieţii şi securităţii cetăţenilor, ele doar limitează libertatea lor.

Este evident faptul că există o intenţie clară a Consiliului de a renaţionaliza proiectul Schengen şi de a se întoarce la o abordare interguvernamentală depăşită. Mai mult decât încercarea de a satisface orgoliul unei instituţii europene, acest lucru reflectă mai degrabă o abordare demagogică a dialogului cu societăţile naţionale decât interesul pentru securitatea cetăţenilor.

Schimbarea bazei juridice a mecanismului de evaluare privind Acordul Schengen ar trebui să fie luată în calcul doar în ceea ce priveşte găsirea unei căi juste de implementare şi aplicare a acquis-ului Schengen. Statele membre întrunite în cadrul Consiliului doresc de fapt să controleze şi să schimbe mecanismele Schengen după cum doresc, nu pentru a îmbunătăţi Acordul, ci pentru a-şi ascunde propria incapacitate de a îmbunătăţi viaţa cetăţenilor, prin prezentarea libertăţii de mişcare ca fiind sursa tuturor relelor".