Publicat: 22 Februarie, 2017 - 11:40
Share

 

1. Incep printr-un autodenunt: eu sunt acela care am introdus in textul Constitutiei din 1991 principiul retroactivitatii legii penale mai favorabile, ca exceptie de la principiul general al neretroactivitatii legilor. Ceea ce am dorit atunci a fost sa ridic cele doua principii, prezente anterior in diferite legi organice, la rang de norma constitutionala, in asa fel incat sa se blocheze incercarile de a se deroga abuziv de la ele prin acte normative de nivel inferior.

Abia acum, luminat de urmarirea penala declansata impotriva ministrilor care au initiat ordonanta de urgenta pentru redefinirea unor infractiuni, mi-am dat seama ca legea penala mai favorabila nu poate decat sa ii favorizeze pe infractori. Prin urmare, si eu as putea fi acuzat de favorizarea acestora... si inca nu doar a unuia sau unora anume, ci a tuturor, fosti, prezenti si viitori (sic!).

Orice lege penala mai blanda concretizeaza norma constitutionala promovata de mine, si oricine o propune sau adopta devine pasibil de urmarire si condamnare penala pentru favorizarea infractorului. Iata la ce aberatii se poate ajunge atunci cand mintea unor procurori cu prea vagi cunostiinte juridice este intoxicata de aburul dorintei de putere politica.

2. Ceea ce multi romani nu inteleg este ca sanctiunea penala nu constituie un act de razbunare impotriva persoanelor cu comportamente deviante, ci un mijloc de recuperare si reintegrare sociala a acestora. La pedapsa se recurge numai atunci cand fapta prezinta un pericol social de o anumita natura, si ea trebuie sa fie proportionala cu dimensiunea acelui pericol. Atunci cand o fapta are toate elementele constitutive cerute de lege pentru a fi calificata ca infractiune, dar pericolul social concret pe care il genereaza este minor (de exemplu furtul unei paini sau darea de mita constand intr-un borcan de dulceata), ea nu mai este pedepsita.

In timp, o fapta candva periculoasa, isi poate pierde cu totul sau isi diminueaza caracterul pagubitor pentru linistea, echilibrul, si siguranta publica. In atare situatie ea este discriminata, in totalitate sau in parte.

Dimpotriva, daca o fapta alta data cu gravitate redusa, in raport de context devine amenintatoare pentru interesele sociale, ea poate fi incriminata sau reincriminata, dupa caz. Astfel, calomnia a fost dezincriminata in anii 1990, dupa ce anterior facuse obiectul a nenumarate condamnari penale. Aceasta nu inseamna ca pagubele produse cuiva prin alegatii mincinoase raman nereparate. Reparatia este insa eminamente civila, adica in bani. Nimic nu se opune, totusi, ca daca numarul si caracterul devastator al calomniilor - inclusiv cele cuprinse in asa zisele comunicate de presa ale DNA – vor creste, calomnia sa fie reincriminata.

Intrucat pornim de la impactul faptei iar nu de la personalitatea faptuitorului, de indata ce o fapta a incetat a avea caracter penal sau a primit o pedeapsa mai atenuata, cel care a savarsit-o anterior nu mai are de ce suporta tratamentul vechii legi. In acest sens legea noua ii este mai favorabila.

Pe de alta parte, daca legea penala noua este mai aspra, nu are sens ca ea sa retroactiveze, caci pericolul aferent faptei este acela de la data savarsirii ei. In plus, faptuitorul nu avea cum stii ca ceea ce era legal atunci va deveni ilegal mai tarziu. Daca atunci a savarsit fapta acum incriminata, a facut-o fara vinovatie.

Aceste consideratii tin de abecedarul dreptului penal. Ele par evidente si pot fi plicticoase. Cei care isi permit luxul de a iesi in strada sau la televizor, incercand sa determine de acolo politica penala a guvernului, au insa cel putin obligatia morala de a le cunoaste, inainte de a arunca piatra.

3. I-a m auzit pe multi sustinand ca DNA ar fi obligat sa cerceteze pe ministrii care au promovat o lege penala mai blanda intrucat a primit o sesizare si sesizarile trebuie investigate.

Sa trecem peste faptul ca plangerea formulata in speta vine chiar de la "agentii" DNA deghizati in membrii ai societatii civile, prefacandu-ne ca nu vedem acest detaliu. Primul pas pe care il face orice institutie sesizata cu o petitie este acela de a isi cerceta competenta solutionarii acesteia. Or, promovarea si adoptarea unui proiect de lege nu poate fi in nici un caz o infractiune si prin urmare orice plangere penala formulata in acest sens trebuie respinsa pe loc ca inadmisibila, fara nici o alta cercetare.

"Statul de drept ", pe care procurorul general Augustin Lazar pretinde ca are misiunea sacra de a il apara, nu este un dat de extractie divina si nici nu preexista legii, pentru a il obliga pe legiuitor sa i se conformeze. De fapt, aceasta sintagma reprezinta traducerea gresita in limba romana a expresiei franceze "etat de droit",  in care cuvantul "etat" nu inseamna "stat" ci "stare", iar prin cuvantul  "droit" se intelege ordinea de drept stabilita prin lege. Asa cum o arata si expresia analoga din limba engleza, "rule of law", adica "guvernarea legii", sensul, altminteri de neinteles in romaneste, al cuvintelor "stat de drept" este cel cu totul explicit de "stare de legalitate" sau "domnie a legii"; pe scurt "legalitate".

Or, legea, deasupra careia nimeni nu poate fi, se adopta de puterea legiuitoare, iar nu de autoritatea judecatoresca. Cea din urma aplica legea, asa cum o adopta legislativul, fara sa aiba dreptul de a ii discuta oportunitatea. Legislativul se supune numai cenzurii populare, respectiv vointei cetatenilor cu drept de vot.

Sa adaugam ca, intrucat un proiect de lege nu produce nici un fel de efecte juridice inainte de a fi adoptat, el nu poate favoriza sau defavoriza pe nimeni; nici macar pe infractori. Cum legea se adopta prin vot de parlament - sau de guvern in cazurile de delegare legislativa - a cenzura votul printr-o actiune judiciara ar insemna sa supui legislativul ales controlului unor magistrati numiti, ceea ce este cu totul neconstitutional.

Singura forma de control prevazuta de Constitutie este cea a Curtii Constitutionale, care urmareste sa stabileasca conformitatea dintre legislatia curenta si legea fundamentala. Nici in acest caz parlamentarii nu sunt pedepsiti penal pentru neconstitutionalitate si nici macar obligati sa isi schimbe optiunea, maximul care se poate intampla fiind ca dispozitiile neconstitutionale votate de ei sa ramana fara consecinte.

4. O speculatie la care recurge acum DNA este aceea de a efectua cercetari in rem legate de ordonantele guvernamentale. Vezi Doamne, ministrii nu au fost pusi sub acuzare, ci numai chemati ca martori. In realitate avem de-a face cu un alt abuz.

Cercetarea incepe in rem numai atunci cand exista indicii temeinice ca o fapta penala a avut loc , dar nu sunt indicii cu privire la faptuitor. Daca, de pilda, este descoperit un cadavru cu semnele unei morti violente, fara a exista nici o indicatie cu privire la persoanele suspecte de a fi comis crima, cercetarea nu poate demara decat cu privire la fapta, adica in rem. Ea se transforma intr-o cercetare in personam abia atunci cand apar dovezi care sugeraza cine este suspect de crima.

In cazul unui proiect de lege penala mai favorabila, care este valoarea prejudiciata pentru a avea indicii ca s-a comis o infractiune? Cu alte cuvinte, care este victima fara de care nu exista motivul de a incepe cercetarea penala?

In masura in care am trece peste aceste intrebari, suspectii sunt arhicunoscuti : ministrii care au adoptat actul normativ. Daca urmarirea ar incepe importiva lor, ei ar trebui pusi sub acuzare si ar avea dreptul sa taca, lasand procurorii sa pedaleze in gol.

Asa insa, ministrii sunt chemati ca martori si obligati sa se prezinte, iar prin interpretarea speculativa a marturiilor lor s-ar putea eventual pretinde ca unul sau altul ar fi fost manat de intentii necurate atunci cand au legiferat. Fie au urmarit obtinerea simpatiei cuiva - definita azi de procurori ca folos material - fie au intentionat sa faca scapat un "puscariabil" - ceea ce, chipurile, ar fi favorizarea infractorului. In "republica procurorilor" si intentia se pedepseste, iar nu numai fapta. Aici fantezia bolnava tine loc de indiciu rezonabil, iar suspiciunea de proba a vinovatiei.

5. Curtea Constitutionala a Romaniei trebuie sa clarifice urgent aceste lucruri, punand rapid capat imixtiunii abuzive a Parchetului in procesul legislativ. Totodata a sosit momentul adoptarii unei legi care sa dea continut si efecte concrete prevederii constitutionale potrivit careia Ministerul Public functioneaza sub autoritatea ministrului justitiei.

In ast timp, poate invata si prim ministrii romani ca daca merg la Bruxelles cu mentalitate de sluga, eurocratii le vor raspunde cu comportament de stapani.